Mai jos, un articol în care am încercat să fac o scurtă trecere în revistă a conceptului care stă la baza lucrărilor artistului Maurizio Cattelan, autorul (deja) celebrei banane care a fost literalmente lipită cu bandă adezivă de peretele unui spațiu expozițional din cadrul Art Basel Miami Beach. Pentru început, câteva cuvinte despre arta lui Maurizio Cattelan.
Maurizio Cattelan (1960-) este un artist conceptual italian, cunoscut în egală măsură pentru satira care îi însoțește stilul artistic și pentru sculptura lui realistă, el înfățișând frecvent celebrități, figuri istorice ale artei sau animale taxidermiate în scene comic-absurde.
Cattelan se inspiră din mișcările dadaiste și suprarealiste, după cum se dovedește în La Nona Ora – Ora a noua (1999) -, unde Papa Ioan Paul al II-lea este „doborât” de un meteor, sau în „Nu vă temeți de dragoste” (2000), un elefant de dimensiuni reale stă „ascuns” sub un cearceaf alb. El folosește poliester, rășini, elemente textile, vopsea ș.a.


Aceste lucrări, personal, nu le privesc deloc într-un sens de glumă, satiră. De exemplu, în La Nona Ora, un meteor (simbol al științei, al existențialismului de altfel) care, evident, nu face parte din lumea lui Dumnezeu, îl lovește fatal pe cel care propovăduiește cuvântul lui dumnezeu. Avem acest antagonism între spiritualitate și știință care ridică niște semne de întrebare și crează chiar și o tentă spre logicitate. (n.a.)
Cattelan a lucrat inițial ca producător de mobilă la Forlì, înainte de a începe cariera de artă. A continuat să participe la Bienalele de la Veneția din 1993, 1997, 1999, 2002 și 2011. El a declarat că „intervine pe lucrări de artă”, mai degrabă decât că le-ar crea și o face într-o manieră îndrăzneață în mai toate spațiile expoziționale, șocând astfel publicul (cum de altfel foarte mulți artiști contemporani o fac). Astfel, putem vorbi nu numai despre gustul său pentru aparenta ireverență și un aparent absurd, ci și despre o introspecție profundă asupra normelor și ierarhiilor înrădăcinate social.
La începutul carierei sale, Cattelan și-a dezlănțuit ironia asupra unor figuri din lumea artei. Pentru Errotin, le vrai Lapin (1995), Cattelan a convins galeria și pe actorul Emmanuel Lapin, să poarte un costum roz de iepure, în formă de falus în deschiderea galeriei.

În 1998 a creat scenă comică: Pablo Picasso, care a salutat vizitatorii Muzeului de Artă Modernă din New York. Iarăși, artistul nu face altceva decât să ironizeze tendința oamenilor spre ceea ce societatea arată cu degetul ca având o notorietate crescută.

La sfârșitul anilor ’90, Cattelan a început să creeze sculpturi figurative hiperrealiste, iar în lucrări precum Minime (1999), La Rivoluzione Siamo Noi (2000) și Noi (2010) a folosit autoportretul, însă tot cu trimitere la diverse aspecte care îl preocupă pe acesta.
Munca lui Cattelan unește deseori umorul și macabrul. În unele din instalațiile sale cu animale împăiate, creează narațiuni subtile: o veveriță post-suicid – Bidibidobidiboo (1996) -, Daddy Daddy (2008) creează o scenă de neliniște similar; piesa înfățișează personajul Walt Disney, Pinocchio plutind cu fața în jos într-o piscină.

Sculptura a fost concepută pentru expoziția de grup theanyspacewhatever (2008-2009) care a avut loc la Muzeul Guggenheim.
Inteligența sardonică a lui Cattelan este evidentă și în L.O.V.E. (2010), o sculptură de marmură Carrera de 15 metri înălțime a unei mâini cu toate degetele eliminate, cu excepția degetului mijlociu, expusă în centrul de afaceri din Milano. Explicația și retorica ideii este extrem de simplă în contextul dat.

Numele statuii, L.O.V.E. este oficial un acronim liberta, odio, vendetta și eternita, tradus în „libertate, ură, răzbunare și eternitate.” Prin urmare, o privire mai atentă îți arată degetele tăiate, după care salutul nazist inițial este redus la un deget mijlociu, un atac asupra fascismului.
În Him (2001), o Adolph Hitler în miniatură îngenunchează pe podea în rugăciune. Ave Maria (2007) dezvăluie o linie de brațe salutare care se întind de pe zid, ceea ce sugerează o asociere între trecutul fascist al Italiei și catolicism.
Expoziții personale ale operei lui Cattelan au fost organizate de MoMA, New York (1998); Centrul Georges Pompidou, Paris (2000); Muzeul Boijmans Van Beuningen, Rotterdam (2001); Muzeul de Artă Contemporană, Chicago (2002-2003); Muzeul de Artă Contemporană Los Angeles (2003); Louvre, Paris (2004); Museum for Moderne Kunst, Frankfurt (2008); Colecția Menil, Houston (2010) etc.
În 1999, La Milano, Maurizio Cattelan l-a atașat literalmente de perete pe galeristul său, Massimo de Carlo, folosind bandă adezivă, ducând la ideea crucificării.
În 2019 în cadrul Art Basel Miami Beach, artistul a făcut-o din nou, dar de data aceasta a folosit… o banană. Lucrarea a stârnit o controverse în rândul participanților la eveniment și a presei internaționale, cu atât mai mult cu cât a fost vândută – de două ori deja – pentru 120.000 USD la standul galeriei Perrotin (galeria a fost fondată în 1990 de Emmanuel Perrotin, este o galerie de artă situată la Paris, New York, Tokyo, Seul, Hong Kong și Shanghai.)
„Ideea acestei lucrări s-a născut în urmă cu un an”, comentează galeria. „Pe atunci, Cattelan se gândea la o sculptură care avea forma unei banane. De fiecare dată când călătorea, aducea cu el o banană și o agăța în camera de hotel pentru a găsi inspirație. A realizat mai multe modele: mai întâi în rășină, apoi în bronz și în bronz pictat, pentru a reveni, într-un final, la ideea inițială a unei adevărate banane.”
Cattelan locuiește și lucrează la New York și Milano, deși s-a declarat pensionat în 2011.