Procesul de realizare a cianotipului în fotografie

0
60

Cianotipul este un proces de imprimare prin contact, a materialului fotografic  sensibil la lumina UV, care necesită, la fel ca și alte  procese fotografice analogice, un negativ de aceeași dimensiune ca și imaginea finală. Desigur se pot utiliza obiecte transparente, translucide sau opace pentru a face fotograme cianotipice, așa cum a făcut-o Anna Atkins cu fotogramele ei botanice,

Culoarea albastră a tiparului de cianotip este rezultatul reacției ionilor de fier prin reducerea substantei de citrat feric de amoniu în combinație cu fericianura de potasiu. Imaginea cianotipică este foarte stabilă, dar poate fi afectata de substanțe alcaline, cum ar fi carbonatul de sodiu. Cel mai adesea aceste substanțe se regăsesc in hârtia si pânzele de bumbac din zilele noastre, realizate prin procese industriale.

De asemenea, cianotipul se va estompa, la fel ca majoritatea lucrurilor rămase în lumina UV, dacă sunt expuse la lumina directă a soarelui pe o perioadă lunga de timp. În cazul în care a aparut această decolorare, imaginea poate fi restabilită la intensitatea pigmentului albastru inițială, si chiar la contractul initial prin plasarea acesteia într-un mediu întunecat dar cu o prezenta facila a oxigenului pentru o zi sau două.

Contrar unor păreri, imprimarea cenotipului poate fi controlată suficient de bine obținandu-se imagini rafinate din punct de vedere tehnic. Imprimarea cianotipului poate fi, de asemenea, modificata tonal cu o vastă gama de substante chimice, prezente chiar natural in diferite forme, cel mai adesea intalnindu-se acidul tanic, care prin reactia sa cu imaginea finala respectiv cu moleculele feroase, conduce la oxidarea acestora si are ca rezultat modificarea tonurilor spre o culoare sepia – ocru care poate concura ca astept cu fotografia argentica.

Formula de sensibilizare cianotipică folosește două substanțe chimice primare care constituie o formulă tradițională de cianotip, acestea fiind amestecate împreună în părți egale.

Combinarea părții de citrat feric de amoniu cu partea de fericianura de potasiu, va constitui o soluție de sensibila de lucru,  care poate fi aplicată substraturilor din hârtie sau țesături folosind o varietate de tehnici, cum ar fi vopsirea cu merluciu, spumă sau perie sintetică, sau prin pulverizare sau imersiune.

Nici unul dintre aceste substanțe chimice primare nu prezintă un risc pentru sănătate dacă manipulatorul nu este una dintre persoanele foarte rare care au o reacție alergică la substantele chimice. Citratul feric de amoniu se găsește adesea în suplimente de fier și vitamine și este în mare parte doar stimulent dacă devine umed. Fericianura de potasiu este un compus stabil, care devine un risc pentru sănătatea dacă este încălzit la peste 180°C sau combinate cu un acid, lucru care in mod normal nu il va face nimeni intr-un laborator.

Prima componenta a substantei fotosensibile si anume citrat feric de amoniu este un compus sensibil la lumină care se schimbă de la un compus feric (fier III) la un compus feros (fier II) atunci cand este supus la lumina ultravioleta (UV).

Fericianura de potasiu este cealaltă jumătate din formula sensibilizatore și este responsabilă de culoarea albastră atunci când este combinată cu cea recent convertită, sub influența luminii UV, a citratului feros amoniu. Fericiananul de potasiu nu este deosebit de toxic deoarece grupa de cianură din acesta este legat de atomul de fier și nu este liber să se comporte ca o otravă.

Este o idee total acceptabilă de a modifica compoziția chimică a cianotipului pentru a realiza variații ale densității. Mărirea proporțiilor procentuale atât de fericianură de potasiu, cât și de citrat feric de amoniu la apă va duce la o creștere a densității a pigmentului albastru. Această soluție poate rezolva problema problemă de decolorare care o sufera un cianotip pe țesături de bumbac din ultimii ani, datorită calității bumbacului compromis de aditivii din industrie.

Dacă, totuși, numai citratul feric de amoniu feste crescut, se va întâmpla adesea o estompare a porțiunilor de umbre ale imaginii imprimate. O creștere numai a fericianurii de potasiu va duce la imprimarea cu densități reduse în aceleași valori.

Controlul contrastului în cianotip este, ca în aproape orice proces analogic, un caz de control al valorilor tonale ale negativului, indiferent dacă este vorba despre un argint convențional, film de gelatină sau film de de cerneală fabricat digital. Este comună experiența de a intalnii o pierdere destul de moderată a gradației tonale în timpul etapelor de spălare, tonare și uscare in procesul cianotipului.

O soluție simplă pentru reducerea contrastului este diluarea standardului de lucru, soluția fotosensibila,  cu un procent mic de apă distilată. Pe măsură ce se diluează sensibilizatorul, gradările în imprimarea cianotipului devin mai putin evidente.

Cianotipul este un proces de tipărire prin contact, ca o fotogramă. Se poate realiza cu un sortiment larg de tipuri negative și poate obține, de obicei, un aspect bun, cum specificația ca tiparirea necesita ajustarea modului în care se lucreaza pentru a se potrivi cu negativ utilizat.

Astfel pornind de la primele metode folosite in sec. al XIX – lea, fotograma reprezinta metoda care nu necesita o prezenta neaparata a unui negativ. Fotograma foloseste doar obiecte si implicit creaza o replica fidela a acestora.

Mai departe tehnologia avansand si aparand negativele pe sticla iar mai apoi pe film, in fotografie sa folosit crearea de cianotipuri pornind de la acestea. In industria hartia transparenta a fost folosita pentru a crea schite si apoi reproduse prin aceasta metoda.

Folosirea negativelor in cianotip a avut un singur impediment. Imaginea rezultata nu putea fi mai mare decat acesta. Marirea negativelor nu cunostea posibilitati tehnice cel putin pana in secolul al XX-lea.

In zilele noastre datorita tehnologiei marirea unui imagini nu mai reprezinta o problema. Programe de calcul bazate pe diversi algoritmi (“photography software”) pot cu usurinta sa produca o versiune marita a unei imagini. Folosind aceste metode se pot realiza – daca se doreste – negative mult mai mari decat imaginea primara.

Sau, mergand si mai departe si utilizand aparatul fotografic digital – care acum realizeaza fotografii la niste dimensiuni de ordinul zecilor de centimetrii pe o latura – putem crea direct negative fotografice pentru a servii in transpunea imaginii prin tehnica cianotipiei.

Astfel imprimantele digitale care se folosesc acum, pot cu usurinta sa preia informatia de la un aparat de fotografiat si sa o transpune la aceleasi dimensiuni sau chiar sa mareasca daca este cazul, imaginea, folosind folii transparente sau filme translucide pentru transpunerea in negativ.

Aceste negative create digital se folosesc si in alte tehnici fotografice sau in alte ramuri stiintice. Calitatea de care dau dovada este comparabila cu negativele realizate analogic, dar cu toate acestea, rafinamentul si modul de distribuție a particulelor de argint de pe peliculele clasice inca nu poate fi reprodus in totalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.