Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, regia Cristi Puiu, 2004

0
129

Mai jos, avem un exemplu de analiză a elementelor de limbaj audiovizual, încadraturi și mișcări de cameră folosite precum și tipuri de racorduri relevante.

Trei personaje, 13 minute: într-un restaurant bucureștean, numit „Graceland” (antiteză cu laitmotivul), un tată (Victor Rebengiuc) și un fiu (Mimi Brănescu) dialoghează pe tema angajării primului pe un anume post, condiția fiind „ciubucul” pregătit, pentru „ditamai directorul”.

După genericul de 50’’ în care sunetul străzii ne introduce în spațiul urban, avem un PG static, central (00:51). Un domn intră, pierdut parcă, pe ușa unui restaurant. Locul închiderii ușii împarte compoziția in două. Figurație în partea dreaptă. Ospătarul (Mihai Brătilă) se află în PAm între 00:51-01:05. Rebengiuc în PI din momentul deschiderii ușii (01:18-01:19) apoi PAm după care iese din cadru spre stânga (01:20-01:30, ieșirea din cadru înainte de panoramare denotă suspans). În tot acest interval, camera are o ușoară vibrație (antiteză cu cadrul static).

Se efectuează o panoramare spre stânga (sporește importanța rolului actorului) care preia și „conduce” subiectul către o masă unde este așteptat (01:31-01:36). Secvența se termină cu un PG static (01:37-01:40) în care avem iarăși figurație. Atingerea pe umăr a celui care îl așteaptă și așezatul la aceeași masă ne sugerează că personajele se cunosc și că probabil va urma un dialog. Între 00:51-01:37 avem, pe lângă sunetul urban redus, și o a doua pistă de sunet: sunetul din interiorul restaurantului, iar la 00:38 începe dialogul („Am întârziat!”). Acestea din urma sunt prize directe.

Se trece la un cadru static de doi, PAm de televiziune (01:41). Racordul de mișcare lipsește mai tot timpul: mașina gri de pe stradă, mâna care ține plasa se schimbă, colțul genții (acestea la 01:40 dar mai sunt pe parcurs). Racord de mișcare prezent când ospătarul aduce apa 05:26-05:28 tatălui și la 06:20-06:22 când fiul mestecă plăcinta. Compoziția este centrală, simetrică, personajele stau față în față și sunt așezate în profil față de p.d.s. al camerei (denotă intimitate).

Această secvență de cadre alternează succesiv cu plan-contraplan-urile (p.m. frontal) actorilor principali (care alternează și ele în funcție de dialog) creând un „ritm în ritm” care este întrerupt din când in când de ospătarul care intră în cadru.

Dialogul conservă ritmul și tensiunea; procesul este ajutat indirect și de intervențiile ospătarului (ex. enumerarea mărcilor de bere, apa), pentru ca spre final, tatăl sa fie lăsat complet dezarmat (de fiu) și îngenunchiat în fața destinului. Regăsesc o mulțime de antiteze (între generații, stare socială etc) dar și perpetuarea Cartușului de Kent și a pachetului de cafea, simboluri ale trocului comunist, reactivate cu o mai mare forță în postcomunismul românesc.

Pe întreaga durată a scurtmetrajului unghiul este normal. Montajul e realizat prin tehnica de rough cut. Tăieturile sunt realizate pe mișcare și cred ca “greșelile” aparente de montaj sunt dorite de Cristi Puiu pentru a caută autenticitatea în imperfecțiune.

Racordurile pot fi luate ca racorduri indirecte (ospătarul care intră și iese de mai multe ori din cadru) care ajută la continuarea firului narativ și racorduri directe de imagine (alternanțele secvențelor de cadre cu dialog).
Scurtmetrajul se încheie cu o panoramare, de data aceasta o panoramare verticală și are „coperți” sonore (zgomotul străzii prezent în intro și outro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.