În cazul în care lucrăm cu o culoare puternică, cum este roșul, avem de-aface cu o aparentă derogare flagrantă de la rigorile tehnicii low-key. Motivul acestei alegeri poate fi dublu.

Pe de o parte, el rezidă în faptul că roșul evocă cel mai bine sângele, visceralitatea și pasiunea neîngrădită, dar și absența pielii, ca o jupuire sau descompunere dureroasă în încercarea de a îndepărta însuși sediul senzației tactile, primul (cel mai vechi) simț care trădează înstrăinarea survenită într-o relație. Pe de altă parte, culoarea roșie are un impact vizual extrem de puternic, similar, am putea spune, cu impactul pe care Eul fiecăruia îl are asupra celuilalt.

Ego-ul freudian este în esență controlat rațional, iar roșul este cu predilecție culoarea determinării, a rațiunii și a dorinței de a se impune și de a reuși.

Roșul, o culoare fundamentală, primară, în misterul negrului demistificat în parte de liniile de lumină albe, este parcă „cerșit” din punct de vedere cromatic.

Fig. 3.1. Evidențierea contrastului simultan dintre roșu pe diverse fundaluri. Imaginea a fost creată în Photoshop, de către autor.

Contrastul simultan îi conferă roșului viață și puterea metaforică dorită a se reda prin cromatica acestei culori. Contextul este totul când se utilizează roșu. De exemplu, atunci când roșul este așezat pe un fundal negru, acesta strălucește ca un foc; pe un fundal alb, roșul apare oarecum mai cald, parcă ușor stins; pe un fundal portocaliu, roșul apare fără viață. A se observa că pătratul roșu apare mai mare pe fundalul negru comparativ cu oricare alt fundal (Fig. 3.1.).

Același lucru și despre singura pată de albastru. S-au încercat mai multe variante de tratare cu pigment: inițial, cromatica în demersul conceptual a fost cumva împărțită pe sexe, însă când s-a observat că sub masca neagră identitățile subiecților își pierd în mare măsură semnificația și, totodată, s-a constatat că ideea de bază își pierde din valoare. Totuși, pata de albastru s-a păstrat, din motivele evocate mai sus.