27.2 C
Timișoara
joi, iulie 25, 2024
ISSN 2734 – 6196
ISSN-L 2734 - 6196
DOI: 10.6084/m9.figshare.12925226.v1.
AcasăArte plasticeJohannes Itten și contrastele de culoare

Johannes Itten și contrastele de culoare

Creierul uman poate sesiza contrastul dintre două suprafețe alăturate doar dacă diferența de culoare depășește un anumit prag. Această diferență este percepută ușor diferit de fiecare individ și depinde de o serie de în cea mai mare măsură de gradul de saturație și luminozitate al culorilor alăturate dar și de  faptul că orice culoare influențează și este influențată reciproc.

Contrastele de culoare au fost dezbătute de Goethe în Teoria Culorilor, Schopenhauer în Văzul și culorile, Michel Eugène Chevreul în Legea contrastului culorilor, Kandinsky, Paul Klee, însă aportul cel mai pronunțat l-a adus Johannes Itten, care a definit în The Art of Color cele șapte contraste de culoare: clarobscur, ale culorilor în sine, cald-rece, complementar, simultan, calitativ și cantitativ. Acesta preciza că lipsește o introducere clară și fundamentată în practica și exercițiile necesare explicării efectelor particulare ale contrastelor de culoare și că studiul său asupra contrastelor de culoare constituie un element important al teoriei culorilor.

Termenul „clarobscur” (închis-deschis) provine din it. „chiaroscúro” (lat. clarus + lat. obscurus). Contrastul clarobscur are la bază raportul valoric dintre culori luminoase și întunecate. Cu cât valorația este mai pregnantă, cu atât efectul clarobscur este mai evident iar vârful acestui contrast îl reprezintă contrastul dintre alb și negru.[1] Itten a arătat că un pătrat alb pe un fundal negru va părea mai mare decât un pătrat negru de aceeași dimensiune pe un fundal alb.

Astfel, un pătrat galben pe fond alb pare mai mare, închis și mai cald iar pe un fond negru este perceput ca fiind mai rece, cu o calitate de expresie mai puternică. Un pătrat roșu pe fond alb apare ca fiind mai mic, mai închis, înecat iar pe fond negru este perceput ca fiind mai mare, mai luminos și mai cald. (Fig…)

Itten mai arată că două sau mai multe culori sunt într-o armonie dacă din amestecul lor rezultă un gri neutru. Totodată, face o constatare legată de persoanele cu părul negru, pielea închisă și ochi închiși la culoare (comparativ cu persoanele blonde, cu pielea deschisă și ochii albaștrii) susținând că în cazul lor „negrul joacă un rol important din punct de vedere al armoniei”.[2]

Fig. 1.
Fig. 1.

De asemenea, Itten arată că contrastul culorilor în sine câștigă cea mai mare valoare expresivă dacă se juxtapune alb și negru (Fig. 1)

Astfel, observăm că cea mai puternică expresivitate a contrastelor este reprezentată în fig. 70-I, fiind dată de culorile primare. În fig. 70-II, se observă o creștere a contrastelor culorilor în sine prin alăturarea albului și a negrului. Culorile cu cea mai mare luminozitate sunt reprezentate în fig. 70-III, iar în fig. 70-IV sunt reprezentate aceleași culori în nuanțe diferite. Fig. 70-V este evidențiat cel mai puternic efect expresiv juxtapunerea albului și a negrului cu primarele.

În fig. 70-VI este reprezentată aceeași juxtapunere (alb și negru) cu culori luminate sau nu. În cele din urmă, Fig. 70-VII sunt reprezentate culori pure, fără alb și negru. Așadar, prin juxtapunerea negrului și albului, forța expresivă a fiecărei culori crește, prin accentuarea sinelui. Explicația este dată de faptul că negrul conferă luminozitate culorilor vecine iar albul, chiar dacă le scade luminozitatea, le crește saturația.

Revenind la contrastul de clarobscur, Acesta este contrastul care corespunde închisului și deschisului. Are la bază valorația, adică raportul dintre valorile închise și cele deschise, dintre culorile întunecate și cele luminoase, indiferent că vorbim de policromie sau monocromie.

Contrastul dintre negru și alb reprezintă extrema acestui contrast, deoarece ele reprezintă limitele extreme ale spectrului colorat. Expresivitatea contrastului clar-obscur este direct proporțională cu distanța dintre două (sau mai multe) elemente închise/deschise.

Liviu Lăzărescu, în „Culoarea în artă” (2009) consideră contrastul clarobscur ca fiind unul fundamental, deoarece este prezent în orice imagine vizuală, fiecărei culori corespunzându-i o treaptă valorică situată între alb și negru. Tocmai din acest motiv, Lăzărescu precizează importanța în întreaga istorie a artelor a contrastului de clarobscur.

Clarobscurul acromatic (fig 70-VIII) reprezintă întreaga gamă de alburi, griuri și negruri, se deosebește categoric de toate celelalte game prin specificitatea lor neutră și abstractă. A nu se confunda cu monocromatic (70-IX).

Fig. 70
Fig. 70

Van Gogh afirma că „Negrul absolut la drept vorbind, nu se află nicăieri. Negrul, ca şi albul intră în compoziția aproape tuturor celorlalte culori și formează nemărginita variație de griuri, deosebite ca ton și vigoare[3].

Leon Battista Alberti, referindu-se la forța negrului și albului, afirma: „fac lucrurile pictate să pară într-adevăr ieșite în relief.[4] Albul mărește, iar negrul pare că micșorează o formă. Leonardo da Vinci observa că deși ,,albul nu este culoare, are darul de a primi orice culoare„.

Albul alăturat unei culori o accentuează cromatic și o întunecă, iar mixat cu o culoare o decolorează și o răcește, pe când negrul alăturat unei culori o luminează și în mixaj o decolorează și o răcește. Renoir îi acordă negrului un statut cu totul și cu totul special: “Negrul este una dintre culorile cele mai importante. (…) Natura însă nu poate suferi puritatea ( … ). Aşa încât trebuie să folosim negrul, dar să-l amestecăm, ca în natură.”[5]

Lăzărescu subliniază că albul și negrul sunt “totuși non-culori[6] dar că atunci când sunt intercalate printre mai multe culori, își păstrează caracterul de „pauze acromatice” dând valoare culorilor învecinate.

Griurile neutre rezultă din amestecul în proporții diferite dintre alb și negru (scala valorica de la alb la negru sau invers) dar le lipsește „personalitatea” atunci când în vecinătate se regăsesc culori puternic saturate. Anumiți artiști cultivă fie monocromiile albe, fie cele îndreptate spre negru.

Se pot aminti operele portughezei Vieira da Silva, ale lui Nicolae Grigorescu, care spre sfârșitul vieții a traversat o „perioadă albă”. Dar probabil că cel mai notabil în acest parcurs este Kazimir Malevitch, în a sa dorință de a crea o artă a emoției pure, lipsită de obiect”, pictând „Compoziţie suprematistă. Alb pe alb” şi „Elemente suprematiste. Două pătrate„, în care apar două pătrate negre pe un fond alb.

Italianul Sebastiano del Piombo în „Portretul lui Pietro Aretino” a utilizat șase feluri de negru, pentru a reda hermina, damascul, catifeaua, mătasea, stofa și barba. Van Gogh descifrase „cel puțin douăzeci şi șapte[7] de nuanțe de negru la pictorul olandez Frans Hals.

Josef Albers a obținut, prin aplicarea linii negre pe un fond alb, efecte de clarobscur marcante, ex. „To monte Alban„. Pictorul german Hans Hartung, adept al limbajului universal al abstracționismului, a pictat opere aproape negre, iar Pierre Soulages, cu al său ultranegru, rămâne încă și în zilele noastre în abisul negrului. În opera francezului Femand Leger sau al compatriotului Gheorghe Petraşcu, negrul apare ca pete de culoare.

Se mai pot aminti Georges Braque (,,Şemineul„, ,,Aria de Bach„, ,,Doamnă cu pălărie” etc), Joan Miro (,,Doamnă albă„, ,,Dansatoarea spaniolă„), Paul Klee (,,Întoarcerea la peşte„), Kandinsky (,,Due„) și bineînțeles Kline și al său gestualism, ca și cum, aproape la propriu desprinde o parte din sufletul său și îl oferă posterității. „Cei mari nu au prejudecăţi.”,[8] conchide Lăzărescu.

Bibliografie:

[1] Itten, Johannes. The Elements of Color. John Wiley & Sons, 1970, p. 33.

[2] Itten, Johannes. Op. Cit., p. 24.

[3] Vincent van Gogh, „Scrisori”, Editura Meridiane, Vol. I, București, p. 125.

[4] Leonardo da Vinci, „Tratat despre pictură”, Editura meridiane, București, 1971.

[5] Jean Renoir, „Renoir – zbucium și creație”, Editura Univers. București, 1971, p. 137.

[6] Liviu Lăzărescu, op. cit., p. 113.

[7] Vincent van Gogh, op. cit., p. 304

[8] Liviu Lăzărescu, op. cit., p. 116.

Atila Gombos
Atila Gombos
Artist (cu acte 'n regulă). În rest, web designer, developer, marketing specialist. Acest proiect este unul foarte drag sufletului meu, cu atât mai mult cu cât este singurul loc din sfera online unde pot așterne ce și cum gândesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

− 5 = 1

ULTIMELE ARTICOLE

SELECȚIILE REDACȚIEI

COMENTARII RECENTE