0.1 C
Timișoara
luni, decembrie 2, 2024
ISSN: 2734-6196
ISSN-L: 2734-6196
Anul: V
Nr: 2
AcasăResurseNoțiuni teoreticeTeoria tricromatică a percepției vizuale

Teoria tricromatică a percepției vizuale

Dacă ar fi să privim lucrurile din perspectiva Bibliei, în Geneza întunericul a fost precursorul luminii, iar dacă urmărim această ideologie putem conchide ca negrul a fost prima culoare și abia apoi au luat naștere toate celelalte culori. Ideea în sine nu diferă mai deloc nici pe planul astrofizicii. Și în acest caz întunericul precedă lumina. Mitologia greacă face să apară din Nyx, zeița nopții, atât cerul cât și pământul. Negrul fecund se regăsește și în mitologiile asiatice și africane.

Astfel, negrul pământului este un negru fertil și este frecvent asociat cu roșul, indiferent dacă acesta simbolizează focul sau sângele.[1]

Liviu Lăzărescu, profesor la Universitatea de Arte Frumoase din București, a predat circa 30 de ani Cromatologia iar în a sa carte Culoarea în arta face o cercetare și o analiză solidă a culorii, punând în antiteză propria noastră existenţă cu orizontul culorii: „Culoarea este Universul în toată indeterminarea sa, este explozia și coagularea, incandescenţa și stingerea, este gaura neagră, pitica albă și deplasarea spre roșu, este materia, visul, speranța”.[2]

Teoria tricromatică a percepției vizuale

După cum se cunoaște, au fost distinse șapte culori ale spectrului – denumit după lat. specere („a privi”), spectrum (spectru), de Isaac Newton  în 1671 – vizibil: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. Dacă un fascicol de lumină albă trece printr-o prismă se pot observa cele șapte culori menționate. Ochiul uman este capabil să perceapă trei culori de bază (numite și primare sau fundamentale) în funcție de mărimea lungimii de undă a fluxului luminos care măsoară în nm (nanometri): roșu, verde și albastru.

Fig. 2.1. Sinteza aditivă (st.) și sinteza substractivă (dr).
Sursa: Wikipedia.org, distribuit sub licență liberă: CC-BY 2.0, 4 mai 2017.

 

Prin punerea unor filtre de culoare RGB în fața unui fascicol de lumină, se poate observa că acolo unde se intersectează proiecțiile se formează alte culori, mai deschise decât oricare din cele trei culori principale. Astfel, roșul amestecat în proporții egale cu verdele face posibila percepția culorii galbene, din roşu cu albastru rezultă magenta, iar albastrul cu verdele proiectează culoarea cyan. Aceste culori rezultate se numesc culori complementare. La intersecția simultană a celor trei culori de bază rezultă culoarea alba. Acest proces poartă denumirea de sinteză aditivă a culorilor (lat. aditio – „adunare”) și stă la baza televiziunii și a fotografiei digitale.

După cum se poate observa în Fig. 2.1., suprapunerea prin același procedeu a culorilor complementare  rezultate din sinteza aditivă produce exact opusul sintezei aditive și procesul este cunoscut sub numele de sinteză substractivă.[3]

Mai ales în pictură se folosește sistemul RYB (roșu, galben, albastru). Astfel culorile fundamentale primare sunt în număr de trei perechi[4]:

  • Roșu – verde
  • Galben – violet
  • Albastru – portocaliu

Referințe:
[1] Michel Pastoreau, Negru. Istoria unei culori, trad. Emilian Galaicu-Păun, Cartier, București, 2012, pp. 25-28.
[2] Liviu Lăzărescu, Culoarea în artă, Polirom, Iași, 2009, pp. 7-8.
[3] Stelian Acea, op. cit., pp. 122-133.
[4] Liviu Lăzărescu, op. cit., p. 89.

Atila Gombos
Atila Gombos
Artist (cu acte 'n regulă). În rest, web designer, developer, marketing specialist. Acest proiect este unul foarte drag sufletului meu, cu atât mai mult cu cât este singurul loc din sfera online unde pot așterne ce și cum gândesc.

ULTIMELE ARTICOLE

SELECȚIILE REDACȚIEI

COMENTARII RECENTE