Omul și semnificația imaginii în arta fotografică

0
331
blank

Imaginile, sunt suprafețe semnificante. Cel mai adesea ele conduc privitorul la un „spatiu-timp exterior”, pe care acestea trebuie sa ni-l facă inteles printr-o reprezentare bidimensionala a unei lumi in patru dimensiuni, trei geometrice si timp.

Capacitatea specifica de a extrage din spatiul-timp secvente si de a le transpune intr-un alt spatiu-timp o putem numi “imaginatie”. Sau altfel spus, este modalitatea de a surprinde fenomene in simboluri grafice bidimensionale si de a interpreta aceste simboluri.

Semnificatia imaginilor o regasim la suprafata acestora. Ea poate fi înțeleasă dintr-o “singura privire” dar atunci aceasta ramane superficiala. Dacă dorim sa înțelegem cu adevarat semnificatia, ceea ce reprezinta, trebuie sa reconstruim dimensiunea sa abstracta, sa “palpam” suprafata imagini.

Acest drum complex intr-o dimensiune bidimensionala pe care il urmeaza privirea, este format pentru uni privitori din insusi structura imaginii reprezentate iar pentru alti, de intentiile si interpretarea privitorului.

Semnificația imaginii asa cum se descrie ea in mișcarea priviri, înfățișează prin urmare un melanj a doua intenții: pe de o parte cea a altora iar pe de alta parte cea a privitorului. Intelegem ca in natura sa, imaginea nu reprezinta in complex simbolic cu un singur inteles asemenea cifrelor, ci in fapt este un complex “conotativ”, fiind permanent deschisa interpretărilor.

Relațiile temporale aflate la suprafața imaginii sunt observate in timp ce privirea stabilește elementele prezentate de aceasta. Admiratorul se poate reîntoarce la un element deja vazut , si poate transforma chiar si viitorul in trecut, trecutul in viitor, reconstruind timpul dupa propria sa imaginație.

Acest spațiu-timp propriu imaginii nu este nimic altceva decât lumea magiei in care totul se repeta și in care totul participa la un context plin de semnificații. O atare lume se deosebește structural de linearitatea istorica in care nimic nu se repeta, totul are o cauza si produce efecte.”[1]

Acest caracter magic al suprafetelor, al imaginilor, trebuie sa il avem in considerare in descifrarea acestora. Cu alte cuvinte nu ete corect sa dorim sa vedem in imaginii “evenimente inghetate”.

Ideal am putea spune ca asistam  la niste ”scene”. “Magia” imaginilor are ca fundament esential tocmai bidimensionalitatea acestora, iar dialectica lor, propria lor contradictie este necesar sa o privim tocmai in lumina acestei “magii”.

Imaginile au fost si sunt puncte de mediere intre lume si oameni. Deoarece omul “ek-sista “ pentru el inseamna ca ”lumea nu este accesibila nemijlocit, respectiv ca imaginea trebuie sa i-o faca reprezentabila, totusi,  indata ce face aceasta, es se interpune intre lume si om.  Ea trebuie sa  fie harta si devine paravan. In loc sa infatiseze lumea ea se reprezinta pe sine pana cand in cele din urma omul incepe sa traiasca in functie de imaginea creata de el.[2]

Omul prin urmare nu mai incearca sa descifreze imaginea ci din contra o proiectează, nedescifrata, intr-o lume “exterioara”, care se transforma astfel, ea însăși in maniera imaginii, in contextul unor stari de lucruri si al unor scene. Putem numi aceasta inversare a functiei imaginii “idolatrie”.

Aceasta stare de fapt se petrece chiar in fata noastra, astfel imaginile contemporane se afla in jurul nostru pentru a structura magic “ realitatea “ noastra dar si pentru a o transpune intr-un scenariu global.

Cu alte cuvinte este vorba despre o “uitare”. Imaginea a fost creata pentru a ajuta omul sa se orienteze in aceasta lume, dar omul nu mai poate descifra aceste funcții. Aceasta instrainare a omului de creatia sa, de imaginea sa a fost criticata inca din decursul celui de al doilea mileniu  inaintea erei noastre.

Pornind de la aceste concluzii,  observam ca  imaginea  care a fost creata pentru a servi unui scop, a parcurs alături de om întregi milenii iar datorita imaginatieie functia sa putem spune ca a fost adaptata nevoilor atat fundamentale cat si spirituale.

Semnul grafic care la origini a fost ”creat“, in zilele noastre exista preponderent virtual dar cu toate acestea chiar daca ne referim la pixeli putem sa cautam mai adanc, semnificatia si interpretarea admiratorului si sa regasim originea “magiei” de pe suprafata imaginii.

Cu toate ca tehnologia încearcă sa il determine pe om sa se indeparteze  de la “filosofia“ imaginii, artele vizuale determina cautarea si aflarea originilor semnului. Imaginea ca “semn” este in continuare punct de referinta in dezvoltarea unei lumi vizuale contemporane.

Pornind de la “semn” omul a ajuns de-a lungul mileniilor cu ajutorul tehnologiei la imaginea unor lucruri si a unor lumi care daca le raportam la antichitate le putem considera greu de inteles, sau cu alte cuvinte “suprafete magice”.

Semnul grafic isi are originea in indepartata perioada preistorica. In acele vremuri omul descoperea ceea ce numim astazi o lume bidimensionala, cu toate ca fara sa vrea si fara sa isi propuna a creat un semn.

Semnul, a devenit simbol iar simbolul a devenit reprezentare. Doar ca aceste reprezentări, lasand la o parte scopul, necesitau o permanenta “făurire” cu toate ca longevitatea acestora nu era un impediment.

Putem admira si in zilele noastre picturi si gravuri rupestre care datează de peste 25.000 de ani, dar transpunerea acelor momente nu era fidela ci era doar o reprezentare interpretata de catre om.

In incercarea sa de a transpune pe o suprafață lumea asa cum este ea, au  trebuit sa mai treaca mii de ani si sa ajungem ca si civilizație in zorii erei fotografiei care au inceput cu primele “cercetări” despre camera obscura.

Acestea ii aparțin lui Hasan Ibn al-Haytham (Alhazen) care s-a folosit de aceasta pentru a studia eclipsele solare, dar in special acesta a demonstrat cum se formează imaginile pe un ochi fiind primul care publica studii in acest sens.

De asemenea in urma cercetărilor acesta afirma despre camera obscura ca “nu noi am inventat-o”[3].

Camera obscura a fost punctul central al expansiunii fotografiei. Odata înțelese principiile care stau la baza formari unei imagini intr-o cutie, istoric vorbind dar si statistic timpul necesar omului pentru a realiza o imagine a fost considerabil mai scurt.

De la înțelegerea faptului ca lumina se propaga in raze solare lineare si pana la prima imagine stabila, istoria fotografiei este forte ampla si tratează multe inovații și aspecte atât  tehnice cat si fizico-chimice.

 

Referințe:

[1] Vilem Flusser – Pentru o filosofie a fotografiei, Traducere Codoban Aurel, Editura Idea Design, 2003
[2] Vilem Flusser – Pentru o filosofie a fotografiei, p.10
[3] Fotografia repere istorice – Stelian Acea p.13

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.