18 C
Timișoara
vineri, martie 29, 2024
ISSN 2734 – 6196
ISSN-L 2734 - 6196
DOI: 10.6084/m9.figshare.12925226.v1.
AcasăArte plasticePicturăSalvador Dali (perioada 1904-1928)

Toți îl cunoaștem pe Salvador Dali. Personalitatea excentrică, narcisismul său inegalabil și stilul monden care îl caracterizează sunt elementele care au contribuit la transformarea unui mare artist — dotat cu o imaginație vizionară specială și cu o inteligență creatoare deosebită – într-un mit care și astăzi suscită interes și curiozitate.

Dali se expune criticii și judecății publicului. Prin deschiderea sa, „geniul absolut” al artei ne dă impresia că îi putem înțelege opera și că putem pătrunde cu ușurință în gândurile sale.

FAMILIA ȘI PERIOADA DE FORMARE

De fapt, cel pe care îl numim „Dali’“ și pe care îl recunoaștem datorită extravaganței și nebuniei sale este un artist complex, la care încă mai avem lucruri de descoperit,
mai ales cu privire la opera sa, de o mare valoare istorică și artistică, ce reprezintă o veritabilă moștenire culturală și spirituală.

Expertul și cunoscătorul prin excelență al operei lui Salvador Dali este Robert Descharnes, prieten apropiat al pictoru-lui în ultimii 30 de ani ai vieții sale. Au mai existat și alți artiști care i-au interpretat operele, cum ar fi Ignacio Gomez de Liano, Gerard Xuriguera și Gilles Neret. Ne aflăm în fața unui personaj fascinant, cunoscut prin imaginea pe care a vrut să o construiască în jurul său, și nu prin faptul de a fi studiat într-un mediu critic și filologic.

Pentru a putea înțelege acest geniu, trebuie să ne concentrăm mai întâi asupra vieții sale. Povestea începe în Spania, în Catalonia, mai exact în Figueras, provincia Girona (în apropierea graniței cu Franța), când, la 11 mai 1904, se naște Salvador Felipe Jacinto Dali, fiul notarului Salvador Dali y Cuzi și al Felipei Domenech.

Bogata și mândra Catalonie are un impact considerabil asupra formării culturale a lui Dali. Toată viața a simțit nevoia să se întoarcă pe acele meleaguri care pentru el erau centrul lumii și simbolul mitic al copilăriei.

Figueras, câmpia din Ampurdan și coasta care se întinde de la Capul Creuse până la Estartit, în centrul căreia se află micul promontoriu Cadaques, cu rocile sale antropomorfe și aerul mediteranean, îl inspiră pe Dali în creațiile sale iconografice.

Portul Lligat și Gala erau refugiul său. Chiar și pentru Juan Miro (1893- 1983), un alt mare artist catalan pe care l-a întâlnit Dali, punctele de referință erau satul Montroig, din apropierea Barcelonei, și peisajele mediteraneene ale Cataloniei, care par a fi locuri primitive, mitice, atemporale.

Dali se mândrea că era catalan și că avea toate caracteristicile tipice ale locuitorilor zonei: mândrie, simț al banului și acel sens concret și pragmatic al vieții care te îndeamnă să te bazezi numai pe lucrurile care se supun celor cinci simțuri principale.

Dali era atras de lumea sensibilă și, încă de mic copil, imaginația sa era stimulată de realitatea înconjurătoare. In primele tentative de a picta a fost inspirat de peisajele natale și, uneori, de familie și de cunoscuți.La șase ani, în 1910, realizează prima sa pictură. Iși petrece întreaga copilărie și adolescență la Figueras, iar ca școlar nu strălucește.

Tânărul Salvador este cuprins de o curiozitate continuă față de pictură, ca un devorator al experiențelor artistice, ale cărui „mandibule spirituale sunt în continuă mișcare”, așa cum el însuși declară, comparându-și propria „apetență pentru cunoaștere” cu cea a renascentiștilor.

Pictorul Ramon Pichot, care provenea dintr-o familie vecină, ai cărei membri erau artiști și muzicieni, îl ajută să ia hotărârea decisivă de a deveni artist. Datorită intervenției lui Pichot, austerul notar Dali acceptă dorința fiului său.

Juan Nunez din cadrul Școlii municipale de Gravură și, mai târziu, la Academia din Madrid, datorită personalității independente și a spiritului său rebel.

Odată cu caracterul își formează și stilul personal, inspirându-se în această fază din pictura impresionistă: Pissarro, Renoir, dar mai ales Monet, pe care îi consideră adevărate genii ale impresionismului.

Temele sale preferate erau natura moartă și peisajele, promontoriul din Figueras și marea din Cadaques, unde își petrecea verile împreună cu familia.

Interventia familiei Pichot i-a deschis drumul lui Dali către Academia de Arte Frumoase din Madrid. Dali se înscrie aici în 1921, trecând cu brio de examenele de pictură, sculptură și grafică. In același an, la 6 februarie, își pierde mama.

Atmosfera culturală din Madrid a fost un stimulent esențial pentru perioada de formare a tânărului pictor catalan, dar și pentru personalitatea sa independentă. Locuia, ca și ceilalți cursanți de familie bună, în Căminul Studenților.

Ieșea în evidență prin aspectul exterior, prin atitudinea sa de „dandy“, prin curiozitatea și aviditatea față de experiențele prin care trecea. Aici își face prieteni și aderă la grupul Avangardia, din Madrid, din care făceau parte Pepin Bello, Pedro Garfias, Eugenio Montes, Rafael Barradas, Federico Garcia Lorca și Luis Bunuel. Din cauza firii sale rebele, Dali este exmatriculat de două ori din academie (definitiv, în 1926) și petrece două săptămâni în închisoarea din Girona. In ciuda faptului că familia sa nu este de acord, Dali nu renunță la pictură, urmându-și destinul de „geniu” artistic.

PRIMA EXPOZIȚIE, LA BARCELONA

Dali abordează câteva curente artistice din acea vreme: impresionism, pointilism, futurism, cubism, fovism, reușind să obțină de fiecare dată rezultate deosebite. Artistul era însă interesat de clasicism.

Ii plăceau operele lui Rafael și ale lui Ingres, pictorul din secolul al XIX-lea, datorită tușelor compacte și a culorilor reci care conturează o compoziție clară, curată, cu subiecte extrase din realitatea cotidiană, transformate apoi cu ajutorul imaginației. Aceste trăsături prefigurează estetica curentului suprarealist.

In perioada 14-27 noiembrie 1925, faimoasa galerie Dalmau din Barcelona găzduiește prima expoziție adevărată a lui Dali. Dintre cele 20 de opere expuse, ies în evidență tabloul Portretul tatălui meu, adevărat portret psihologic al bărbatului sever, practic și rațional;

„Tânără șezând” și „Figură la fereastră”, ambele lucrări având-o ca model pe sora sa, Ana Maria, de care Dali amintește mereu în delirul său erotic. Se mai remarcă Venus și marinarul, tablou caracterizat de formele solide și geometrice inspirate de Picasso, ca și Portretul lui Luis Bunuel, în care prietenul său regizor adoptă o atitudine formală, demnă de statutul său de intelectual.

In urma acestei expoziții, Dali intră în atenția ziarelor și a criticilor. 1925 a fost un an important pentru artist. Colaborează cu tinerii protagoniști ai Avangardei spaniole și participă la o conferință la care este invitat Louis Aragon, poet francez suprarealist.

S-a discutat în cadrul acestei conferințe despre importanța fundamentală a visului, a fanteziei și a imaginației creatoare în artă și literatură. Aceste subiecte erau abordate de scriitorii spanioli: Gongora, Calderon și Cervantes, dar și de Andre Breton și suprarealiștii francezi.

Conferința s-a desfășurat într-o atmosferă intelectuală depășită și provincială și s-a sfârșit pe un ton jovial, însă conceptele expuse erau fundamentale pentru tânărul Dali și pentru cercetările sale artistice.

Un alt element important în formarea intelectuală și artistică a lui Dali a fost prietenia cu regizorul Luis Bunuel (1900-1983), cu care s-a asociat într-un proiect cinematografic în 1929 și 1930, și cu Federico Garcia Lorca (1898- 1936), unul dintre cei mai mari poeți spanioli, împușcat în Granada, în 1936, de susținătorii lui Franco.

In aprilie 1926, Lorca publică în „Revista Occidentului” o poezie dedicată lui Dali, numită „Odă lui Salvador Dali”, în care dezvăluie, prin lirică și fantezie, relația dintre cei doi, care se transformă apoi într-o legătură amoroasă.

Salvador Dali va dezminți mereu legătura homosexuala, declarând că este victima unei tentative de sodomizare din partea amicului care suspină după el. Respectul și afecțiunea lui Dali pentru poetul andaluz sunt însă sincere.

In cea de-a doua operă autobiografică, „Jurnalul unui geniu“, artistul vorbește pe larg despre moartea lui Lorca, pe care îl numește „poetul morții ticăloase” și „cel mai bun prieten al adolescenței mele agitate”.

DALI, LA PARIS

Datorită influențelor culturale din anii ’20, Dali se îndepărtează de viziunea spaniolă asupra artei, își formează un limbaj creator propriu și abordează treptat cultura franceză.

Parisul devine punctul de referință al ideilor creatoare ale artiștilor din întreaga Europă.

Încă din 1920, Dali era interesat de primele tablouri ale lui Pablo Picasso (1881-1973) și Georges Braque (1882- 1963), de operele lui Juan Gris (1887- 1927), în care obiectele descompuse în spațiu au un caracter simbolic și „sintetic”.

Operele lui Dali din anii 1926 și 1927 sunt influențate de cubism și își pierd din efectul realist și fotografic, adoptând o percepție transfigurată a realității.

Tablourile-cheie care datează din această perioadă și care marchează sfârșitul stilului său impresionist au fost rezultatul ideilor iraționale, ale eliberării fanteziei, asemenea Manechinului din Barcelona sau Măgarului putrezit.

La începutul lui 1927, Dali merge pentru prima dată la Paris, însoțit de mătușa și sora sa, conform ordinului tatălui său, care încă mai avea autoritate asupra tânărului artist.

Cel mai important eveniment din perioada de ședere la Paris a fost întâlnirea cu Picasso.

Dali și Picasso

In autobiografia din 1942, „Viața secretă a lui Salvador Dali“, artistul povestește despre întâia întâlnire cu Picasso, din timpul primei sale vizite la Paris: „Am petrecut o săptămână la Paris, împreună cu mătușa și sora mea. Am vizitat Palatul Versailles, Muzeul Grevin și l-am întâlnit pe Picasso. Manuel Angelo Ortiz, pictor cubist din Granada, m-a prezentat lui Picasso. Când am ajuns Ia reședința acestuia de pe strada La Boetie, eram atât de entuziasmat de parcă aș fi avut audiență la însuși Papa. «Am venit să vă întâlnesc înainte de a vizita Luvrul», i-am spus. «Ai făcut bine», mi-a răspuns el. Aveam cu mine tabloul Fata din Figueras. L-a analizat timp de un sfert de oră fără să spună nimic. Apoi am urcat la etaj, unde Picasso mi-a arătat tablourile sale. Mergea dintr-o parte în alta a camerei, lua câte o pânză nouă și o punea pe șevalet. Apoi ne-a arătat alte tablouri rânduite de-a lungul pereților. Tremuram în fața fiecărui tablou. Nu am scos un cuvânt. La sfârșit m-a întrebat din priviri: «Ai înțeles ce vreau de la tine?»”. „Am înțeles”.

Dali și Picasso nu au fost prieteni niciodată, nici măcar când amândoi locuiau la Paris. în timp ce Dali nu intrase încă în contact direct cu Andre Breton, fondatorul suprarealismului, Picasso punea în practică deja în 1925 principiile acestui curent.

Breton declară că Picasso era „suprarealist în cubism” și că ideea de a vedea același obiect din mai multe perspective simultan era de fapt rezultatul descompunerii gândurilor și a realității, subiect al interpretării individuale teoretizate de suprarealiști.

In ciuda originii spaniole, între cei doi nu a existat decât stimă și respect reciproc. Dali îl admira pe cel care era considerat un adevărat „revoluționar” al picturii.

Însă acest lucru nu l-a împiedicat să-și exprime concepția diferită în legătură cu estetica artei „geniului”: „Cred că magia din operele lui Picasso este romantică, bazată pe schimbări radicale, în timp ce magia din operele mele se datorează tradiției. Sunt total diferit de Picasso pentru că el nu se ocupă de frumusețe, ci de urât. Totuși, în cazul unor genii ca Picasso și ca mine, frumosul-urât și urâtul-frumos pot fi de natură angelică”.

Atila Gombos
Atila Gombos
Artist (cu acte 'n regulă). În rest, web designer, developer, marketing specialist. Acest proiect este unul foarte drag sufletului meu, cu atât mai mult cu cât este singurul loc din sfera online unde pot așterne ce și cum gândesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

4 × 6 =

BINE DE ȘTIUT

ULTIMELE ARTICOLE

SELECȚIILE REDACȚIEI

COMENTARII RECENTE