De la imagine la “Civilizația imaginii”

0
55
Vilem Flusser
Vilem Flusser

Acoperita si acum, la începutul acestui veac, de misterul cabinetului magic si al uriașului aparat cu burduf, fotografia a ajuns acum, unul din cele mai pasionante si accesibile mijloace de înregistrare si cunoaștere a realității, ajungând sa fie practicata de un număr din ce in ce mai mare de amatori, cat si de profesioniști din lumea întreaga.

Pot fi cu siguranță o multitudine de explicații vis a vis de acest fenomen, dar elementul cheie care exista la baza adevăratului fenomen atât de răspândit, este pur si simplu puterea de comunicare pe care o are imaginea fotografica realizata in zilele noastre, cu mijloace tehnice rapide si la îndemâna oricărui doritor.

Dacă omul preistoric încerca sa invinga stihiile naturii prin folosirea imaginilor cu caracter mai mult magic decat artistic, imagini care erau gravate pe suprafața pereților peșterii in care isi cauta adăpost, in zilele noastre, știința prin invenții ca: fotografia, televiziunea, cinematografia, a înzestrat imaginile cu uriase forte de exprimare a realităților.

Huyghe (Erasmus Prize, 1966)
Rene Huyghe (Erasmus Prize, 1966). Sursa foto: Wikipedia.org

Predominanta imaginilor a ajuns extrem de mare. Vis a vis de predominanta imaginii atat unii sociologi cat si unii critici de arta, ca de exemplu Rene Huyghe, au ajuns la considerentul ca, inca de la inceputul veacului XX, omenirea a facut o trecere „de la civilizația cartii la civilizația imaginii.”[1]

In zilele noastre putem spune ca traim in lumea care este cu adevarat lumea imaginilor. Prezentarea unor obiecte sau a unor situatii prin imagini, impresioneaza observatorul mult mai direct si mult mai repede, deoarece imaginile sunt mai sugestive decat naratiunile, chiar daca acestea din urma sunt foarte bune.

Atat pentru profesioniști cat si pentru amatori, posibilitățile de răspândire a informațiilor prin imagini sunt variate. Cu putin timp in urma revista cu ilustrații ocupa poziția centrala ca si sursa informativa vizuala, fiind un debușeu vis-a-vis de munca profesioniștilor cat si a amatorilor fotografi.

In timp ce materialul audio-vizual si echipamentele electronice miniaturizate, automatizate, au luat ampluare, cartea fotografica a ajuns o oportunitate specifica de exprimare a fotografilor curatori, pentru ca ea permite abordarea unor subiecte, a unor teme majore prin cuvant si imagine intr-o maniera mai completa si mai ampla decat se putea realiza prin intermediul revistelor si al expozitiilor.

Fotografiile constituie in zilele noastre exprimarea epocii moderne, epoca in care imaginile traiesc prin capacitatea lor de a extinde percepțiile vizuale ale omului, de a dezvalui, de a explora si de a da noi interpretări realității.

Imaginile oferă informații legate de evenimente si situatii, iar imaginile care au o valabilitate generala pot devenii simboluri. Si astfel poate devenii independenta de timp valoare informativa a acestora. In acest context, fotografia inca de la începuturile ei „a înregistrat cultura, istoria si prezenta fizica a omului insusi cu mai mult succes poate, decât oricare forma de arta. „

Uneori artistii fotografi creaza arta cu ajutorul obiectivelor, aparatelor, a luminii si a substanțelor chimice, de aceasi maniera in care si pictorul lucrează cu paleta si pensula, creand arta conceptuala la fel de diversa: de la realism la suprarealism sau la abstractionism.

Arta fotografica desi are mai putin de doua secole de când se practica a realizat creații care reflecta trăsăturile si conținutul diverselor categorii sociale sau chiar trăsăturile unei epoci intregi, opere care exprima unitatea superioara a nenumăratelor fenomene individuale si insasi aceasta „capacitate de sinteză ii conferă mare valoare de cunoastere si de influentare social-estetica”.[2]

In perioada de inceput a fotografie, preocuparea principala a fost constituita de tehnologia de luare de vederilor. Sa cautat metoda si utilajul care sa aiba capacitatea de a inbunatati aparatul fotografic in vederea înregistrării cat mai fidele a realitatii. In perioada care a urmat fotografia a trecut prin multe tendințe stilistice, si a parcurs multe etape, pana la gasirea drumului spre menirea ei cultura si sociala.

Fotografii amatori lucrau de dragul artei, fara bani, avand ca scop realizarea fotografiilor artistice iar fotografii profesioniști din acele vremuri aveau ca țintă câștigul material si realizau fotografii numai ca amintiri din vacanta sau fotografii ca document de familie.

Gersheim in cartea sa intitulata Fotografia artistica afirma: „Timp de aproape un secol, paralelismul aparent dintre desenul cu lumina si pictatul cu ulei, a produc confuzie atat printre artisti cat si printre critici … Astfel, in timp ce un numar de pictori si fotografi de avangarda au explorat domenii noi, initiind o miscare moderna in artele plastice si in fotografie, pentru apărătorii artei tradiționale timpul a stat pe loc.[3]

Atat fotografi independenți cat si asociatia Photo Secession impreuna cu alte asociatii si-au adus o însemnată contribuție la eliberarea artei fotografice de canoanele invechite, si la apropierea ei de viata, de natura. Din confruntările care au avut loc, din reusite si nereușite sau nascut din ce in ce mai clare, caracteristicile limbajului fotografic nou, specific fotografiei, limbaj ce o diferențiază, intr-o mai mare sau mai mica masura, de celelalte arte.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale fotografiei este autenticitatea, pentru ca reprezinta dovada de necontestat a unui eveniment, a unui fapt care a fost înregistrat de aparat atunci când a avut loc.

Autenticitatea afirma Feininger „îi dă în mod automat unei fotografii o putere de convingere care nu este prezenta in nici o alta forma de comunicare, picturala sau de alta natura. Viteza de inregistrare rapida avantajează in mod deosebit fotografia, in raport cu alte posibilitati de exprimare.[4]

Când un eveniment se desfășoară cu rapiditate atat de mare incat perceptia cu ochiul liber nu ne este suficienta, singura cale de a imortaliza acel eveniment este tot fotografia. Tot ca si caracteristica a limbajului fotografic, este accesibilitatea facila de a executa fotografiile si a le putea raspandii imediat prin intermediul presei, a revistelor, expozitiilor, mijloace mass media, etc.

Fotografia a adus si aduce in continuare un aport deosebit la dezvoltarea tehnicii contemporane si la dezvoltarea stiintei. De asemenea fotografia are si caracter de “document al imaginii fotografice astfel fiind ca un adevarat rezervor de informatii.”[5]

Tot o caracteristica a limbajului fotografic este si universalitatea comunicarii mesajelor pe care doreste sa le transmita fotografia, deoarece oricare din locuitorii planetei poate intelege mai usor, exprimarea prin imagine. Imaginea are o mare puterea de educarea, comunicare si influentare a maselor sociale largi.

De la aparitia fotografiei si pana in zilele noastre se estimeaza existenta a peste 200 de milioane de fotografi profesionisti si amatori, fotografia avand astfel o mare răspândire. Proliferarea de asemenea amploare a fotografiei se datorează faptului ca, odata cu dezvoltarea stiintei si a tehnicii s-au putut realiza materiale fotografice si aparate de calitate superioara si accesibile oricui doreste sa le foloseasca.

La răspândirea rapida a fotografiei pe întreg mapamondul au concurat o multitudine de factori si anume: existenta filmului de 35 mm prin intermediul caruia se puteau fotografia multe imagini intr-un timp foarte scurt; de asemea, aparitia aparatelor electronice si in acelasi timp si a obiectivelor cu o luminozitate foarte mare, necesare captarii imaginilor la interior, de asemenea procedeele tipografice moderne de reproducere pentru reviste si ziare, astfel fotografia putand sa se răspândească rapid in lumea întreagă.

Rezultat al progresului general pe care l-a realizat știința și tehnica, fotografia a devenit si ea, in acest context, un instrument de mare folos cercetătorilor si tehnicienilor din productie. Fiind un mijloc de inregistrare fidela a realitatii, aceasta are un aport considerabil la largirea orizonturilor cunoasterii fiind prezenta intr-o multitudine de domenii, ale stiintei si tehnicii.

Fotografia IR (sau fotografia in spectru infrarosu), aerofotografia, holografia, micro si macro fotografia, stereofotografia fiind aplicate si in arheologie, geologie, biologie, stereonomie, fizica, medicina, productie si tehnica si multe alte domenii care au o mare atractivite, fotografia constituind un intrument de investigatie si de lucru pentru cercetator.

“Fotografierea este un gest tehnic bazat pe stiinta care are ca scop producerea fenomenelor estetice. Ea este adevarata in masura in care stiinta este adevarata, este buna in masura in care aparatul fotografic functioneaza bine si frumoasa, in masura in care mediile care distribuie fotografiile permit ca acestea sa modeleze trăirea privitorului.”[6]

Datorita tehnologiei si aplicarii acesteia in mai toate ramurile științifice, societatea actuala a cunoscut un progres spectaculos in raport cu secolele trecute.

Fiecare moment din istorie are o formă proprie de exprimare artistică, o forma care reflectă dimensiunea politică, preocupările culturale dar și apetitul cultural social. Preferințele nu sunt un capriciu inexplicabil. Sunt produsul bine definit al unor  condiții care caracterizează structura socială in fiecare etapa a evoluției sale.

Ar fi greu să ne imaginăm o tehnologie care a avut un impact mai mare asupra vieții secolului 20 decât fotografia: automobilul, avionul, energia nucleară, toate acestea au fost mai profunde decât fotografia, totuși, în termeni zilnici, fotografia a fost cu adevărat cel mai omniprezent.

Există multe întrebări cu privire la diferite aspecte ale fotografiei. În lucrarea ei „Pe fotografie” (1977) , Susan Sontag discută preocupările legate de obiectivitatea fotografiei. Acesta este un subiect foarte dezbătut în cadrul comunității fotografice. Sontag argumentează: „Fotografia este de a potrivi lucrurile fotografiate. Înseamnă a pune sinele într-o anumită relație cu lumea care se simte ca o cunoaștere și, prin urmare, ca o putere.”[7]

Fotografii decid ce să facă o fotografie, ce elementele exclud și ce unghi abordeazam pentru a încadra fotografia și acești factori pot reflecta un anumit context socio-istoric. În acest sens, se poate argumenta că fotografia este o formă subiectivă de reprezentare.

Fotografia modernă a ridicat o serie de preocupări cu privire la efectul său asupra societății. În fereastra din spate a lui Alfred Hitchcock (1954), camera este prezentată ca promovând voyeurismul. „Deși camera este o stație de observare, actul de fotografiere este mai mult decât observarea pasivă”.

Imagistica digitală a generat preocupări etice datorită ușurinței manipulării fotografiilor digitale în postprocesare. Mulți fotojurnaliști au declarat că nu își vor manipula fotografiile sau li se interzice combinarea elementelor din mai multe fotografii pentru a face fotomontaje, trecându-le drept fotografii reale.

Tehnologia de astăzi a făcut editarea imaginii relativ simplă chiar și pentru fotograful novice. Cu toate acestea, modificările recente ale procesării în camere permit amprentelor digitale ale fotografiilor să detecteze manipularea în scopuri de fotografiere criminalistică.

Fotografia este una dintre noile forme media care schimbă percepția și schimbă structura societății. Mai multă neliniște a fost cauzată în jurul camerelor în ceea ce privește desensibilizarea. Temerile că imaginile deranjante sau explicite sunt accesibile pe scară largă copiilor și societății în general au fost ridicate.

În special, fotografiile de război și pornografia cauzează o agitație. S. Sontag este preocupata de faptul că „fotografia transforma oamenii în obiecte care pot fi posedate simbolic”. Dezbaterea despre desensibilizare merge mână în mână cu dezbaterile despre imagini cenzurate. Susan Sontag scrie despre îngrijorarea ei că abilitatea de a cenzura imaginile înseamnă că fotograful are capacitatea de a construi realitatea.

Totusi in fotografia artistica, construirea realitatii este justificata si susținută mai ales de arta conceptuala. Fotograful, nu numai ca reușește sa construiască un univers, o lume in care isi invita primitorul, dar se folosește de aparatul sau si de mijloacele fotografice disponibile pentru a surprinde in acea imagine, “magia” spectacolului creat.

Forma in care care imaginea este surprinsă, înregistrată si mai apoi transpusa si expusa pentru ca imaginea sa poata fi admirata, creaza un parcurs in care atat privitorul cat si autorul ajuns la un comun acord nescris, si in care “realitatea” nu mai este contestata.

 

Referințe:

[1] Fotografia-Mijloc de cunoastere, Dinu Teodor Constantinescu, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1980
[2] Idem
[3] Idem
[4] Idem
[5] Idem
[6] Vilem Flusser – Pentru o filosofie a fotografiei, Traducere Codoban Aurel, Editura Idea Design, 2003
[7] Susan Sontag – “On photography”, Penguin, London, 1977.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.