Niki de Saint Phalle, o artista franțuzoaică care a lucrat in foarte multe medii, s-a făcut cunoscută în anii ’60 (NOUVEAU REALISME _ un grup care a ținut destul de puțin dar a renumit niște artiști foarte importanți.
In noul realism din 1960-1963, ea făcea performance și acțiuni. Folosea o pușcă pentru a sparge niște baloane încărcate cu culoare care se afla în proximitatea unei pânze pe care erau montate diverse forme din gips și in felul asta „crea” o pictură – un act de revoltă ce se transformă într-o pictură gestuală (de fapt, undeva la limita dintre sculptura-pictura, un mixt-media).
Ea s-a îndreptat spre o sculptură foarte jovială, vitală în care personajele favorite sunt femeile supradimensionate, adeseori vulgare, ironizate, pictate în culori vii. E un fel de feministă, fără îndoială.
Referitor la biografia ei, anumite traume legate de adolescenta a făcut-o sa fie foarte revoltată și ulterior să aleagă figurile feminine ca pe un aspect pozitiv matern, de obicei corpurile foarte generoase de femei molete; a reușit sa creeze ambienturi cu grupurile acestor sculpturi.
Chiar in gara din Zürich sunt expuse aceste „femei” de mari dimensiuni care plutesc aproape de cupola sălii centrale iar altele sunt de la muzeul din Stockholm unde ea a lucrat destul de mult timp. Un alt timp de reprezentare sculpturala opusa viziunii oarecum spiritualiste și pe de alta parte psihotice a lui Giacometti, o viziune tonica cu aceste personaje feminine.
A mai făcut și un parc in Italia, Gradina Tarotului, cu asamblaje in care se poate intra și ale căror interioare sunt create din ceramică, bucăți de oglindă dispuse sub forma de mozaic.
