Constructivism, Colaj, Cubism și Fotomontaj

0
74

Constructivismul

Constructivismul a luat naștere în jurul anului 1913 în Rusia fiind caracterizat sub forma unei filozofii artistice și arhitecturale. Unul dintre precursorii acestui curent artistic a fost artistul rus Vladimir Tatlin (1885-1953), care a pornit de la premisa de respingere a idei de artă autonomă din dorința de a ”construi artă”.

Constructivismul a avut un mare efect asupra mișcării de artă modernă din secolul al XX-lea, influențând tendințe majore, cum ar fi mișcarea Bahaus și De Stijl. Un punct de reper pentru arta constructivistă a reprezentat propunerea lui Vladimir Tatlin, din 1920 pentru Turnul lui Tatlin.

Turnul lui Tatlin - Constructivism
Turnul lui Vladimir Tatlin, 1920

Lucrarea lui Tatlin poate fii considerată simbol fanatic al modernității.

Se poate spune că, constructivismul în esența lui a preluat mai multe elemente de la Cubism, Suprarealism și Futurism însă a reprezentat o abordare cu totul nouă în ceea ce privește confecționarea obiectelor. Un curent care a căutat să abordeze preocuparea artistică tradițională cu compoziția și să o înlocuiască cu ”construcția”.

Constuctivismul a solicitat o analiză tehnică atentă a materialelor moderne și s-asperat ca această cercetare să favorizeze producția de masă .

Arta constructivistă avea deseori scopul de a demonstra modul în care s-au comportat materialele – pentru a întreba, de exemplu, ce proprietăți diferite aveau materiale precum lemnul, sticla și metalul. Forma pe care ar urma-o o artă ar fi dictată de materialele sale (nu invers), așa cum se întâmplă în formele de artă tradiționale, în care artistul „transformă” materialele de bază în ceva foarte diferit și frumos). Pentru unii, aceste anchete au fost un mijloc de finalizare, scopul fiind traducerea ideilor și desenelor în producția de masă; pentru alții, a fost un scop în sine, un stil modern nou și arhetipal care exprimă dinamismul vieții moderne.

Colajul

Istoria fotomontajului

O dată cu inventarea fotografiei la mijlocul secolului al XIX-lea, colajul a reprezentat o formă de manifestare extrem de populară în saloanele de artă din epocile Victoriană și Edwardiană. Colajul fotografic poate fii considerat un pas fără precedent în încercarea de a aduce viața mult mai aproape de o experiență “simultană”. Încă din acea perioadă s-a încercat a se schimba mentalitatea oamenilor care considerau colajul o simplă tehnică de punere laolaltă a unor fragmente, ci mai mult de atât colajul era un mod de a ne diseca personalitatea, de a analiza viața și desfășurarea ei în lumea contemporană.

O altă ramură a colajului foarte interesantă și des întâlnită în arta modernă este fotomontajul. Realizarea unui fotomontaj reprezintă presupune folosirea mai multor fotograme sau a unor părți din fotograme în demersul realizării unei lucrări .

Deși în epoca digitală se pare că procesul de tipărire este mai mult valabil în domeniul artei, raportându-ne la secolele XIX-XX unde marea majoritate a fotografiilor au studiat “fizicialitatea” imaginii în cautarea creativității . Pentru marea majoritate a artiștiilor acelei perioade fotomontajul era considerat un factor revoluționar oferindu-le posibilitatea de a îndrăzni, de a reprezenta altfel realitatea.

La mijlocul epocii Victoriene Oscar Gustave Rejlander (1813-1875), fotograf pionier, expert al fotomontajului, a dat naștere cunoscutei opere alegorice „The Two Ways of Life” (img.1) (Două moduri de viață). Realizată în șase săptămâni din trei zeci și două de imagini, această lucrare este considerată punctul de reper în ceea ce însemna perfecțiunea fotomontajului la acea vreme.

(Img. 1) - Oscar Gustave Rejlander - “The Two Ways of Life” 1857 (Două moduri de viață)
(Img. 1) – Oscar Gustave Rejlander – “The Two Ways of Life” 1857 (Două moduri de viață)

Un an mai târziu, în 1885 Henry Peach Robinson perpetuând această tehnică realizează lucrarea “Fading Away” (img. 2) (Estompare).Tot Henry Robinson poate fii considerat cel care a dat startul în tehnica “expunerii duble” datorită dorinței sale de a transforma fotografia în artă plastică, lucrările sale fotografice presupunând utilizarea a două sau mai multe negative pentru producerea unei singure fotografii. Acest procedeu a iscat o mulțime de controverse la acea perioadă deoarece a fost considerată o reprezentare greșită a lumii reale, lucru care a schimbat total percepția oamenilor asupra fotografiei.

(Img.2) - Henry Peach Robinson - “Fading Away” 1885 (Estompare)
(Img.2) – Henry Peach Robinson – “Fading Away” 1885 (Estompare)

Spre finele acestui secol au apărut multe alte opere de artă, îndeosebi în forme de cărți poștale amuzante, care adesea aveau un un cap greșit blocat pe un alt corp sau crearea de creaturi ciudate și imposibile.

Fotocolajul ajunsese a fii folosit nu doar în domeniul artei ci și sub forma unui mod de propagandă, fapt ce s-a desfășurat și pe parcursul deceniilor următoare.

La începutul anului 1909, când Georges Braque (13 mai 1882 – 31 august 1963) împreună cu Pablo Picasso ( 25 octombrie 1881 – 8 aprilie 1973), preocupați de același gen de exprimare artistică încep o colaborare care ulterior avea să pună bazele unui curent artistic numit cubism,[1] care a abordat tehnica artistică de descompunere a unui obiectului reprezentat într-o mulțime de suprafețe mici, geometrizate. Acest procedeu permitea reprezentarea unor obiecte tridimensionale pe o suprafață bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste ci recurgând la mijloacele unei picturi fără deosebiri între prim plan și fondul în perspectivă.

Mai târziu Braque realizează o serie de construcții din hârtie (img. 3), servind ca sursă de inspirație pentru Picasso care descoperă arta colajului (collage). La începutul anului 1912, Pablo Picasso recurge la metoda “colajelor” (hârtie lipită, fr.: collage, papiers colles[2]),  astfel se reușește a se contura mai mult diferența dintre suprafața tabloului și relieful obiectelor reprezentate (img. 4). Acest an fiind considerat un punct de cotitură în picturile lui Picasso, totodată prețurile tablourilor lui crescând considerabil.

(Img. 3) - Pablo Picasso, “Bouteille de Vieux Marc, Verre et Le Journal ” (Băuturile din vechiul Marc, sticla și jurnalul )
(Img. 3) – Pablo Picasso, “Bouteille de Vieux Marc, Verre et Le Journal ” (Băuturile din vechiul Marc, sticla și jurnalul )
(Img.4) - Pablo Picasso, “Qui - Bauteille Table et Verres” (Băutură, masă și ochelari)
(Img.4) – Pablo Picasso, “Qui – Bauteille Table et Verres” (Băutură, masă și ochelari)

Papiers colles (fr.: hârtie lipită sau hârtie tăiată) este tipul de tehnică care presupune tăierea unor bucăți de hârtie și lipirea lor pe un suport plat, supranumită și tehnica colajului. Față de alte metode de prelucrare a colajelor ce presupuneau utilizarea altor componente cu două dimensiuni, altele decât hârtia tehnica “papiers colles” se baza numai pe folosirea hârtiei.

Pe lângă cunoscuta metodă “paipers colles” ulterior acestă tehnică a luat amploare sub alte forme. Prin experimentele sale asupra colajului în jurul anului 1920 Kurt Schwitters (18871948) a dat naștere colajului realizat din elemente din lemn. Cu toate acestea se vehiculează că încă de la începuturile colajului pe hârtie Georges Braque folosea bucăți de lemn de stejar în lucrările sale fapt ce a determinat afirmarea acestei tehnici atât în pictură cât și în sculptură.

Pe la începutul secolului XX din dorința de a conferi adâncime unei imagini a luat naștere decupajul care era considerat un derivat al colajului și era caracterizat prin alipirea elementelor unei picturi pe un obiect .

În secolul XX arta colajului ajunsese la mare căutare, iar din punct de vedere al artiștiilor adepți ai acestei tehnici se pot aminti câteva nume cu rezonanță: Jacques Villegle (nascut la 27 martie 1926) și Ben Nicholson (1894-1981).

Jacques Villegle (collage)
Jacques Villegle (collage)

Printre adepții acestei mișcări se numără și marele pictor, artist și om de literatură francez Marcel Duchamp (1887-1968) al cărui stil era foarte apropiat de spiritul dadaist[3] a avut un impact semnificativ asupra mișcării Dada.

Pe parcursul deceniilor thnica fotomontajului a evoluat considerabil, iar ultimul deceniu s-a confruntat cu integrarea computerelor în procesul de creare a artei. Prin integrarea software-lor de editare digitală precum Adobe Photoshop, Paint Shop Pro și multe altele programe au făcut procesul de creație mult mai ușor și au permis oamenilor să își deschidă limitele creativității la un alt nivel față de secolul al XIX-lea și al XX-le unde realizarea unui fotomonaj era complet fizică și implica o multitudine de imagini, procese și tehnici mult mai complicate.

Astfel putem aminti de celebru David Hockney (1937) care utiliza numeroase fotograme polaroid, chiar și amprentele fotolabice[4] ale obiectelor în demersul realizării unei lucrări.

Printre fotografii contemporani și adepți ai fotomntajului se numără și Laurence Demaison (1965), fotograf de portret adept al acestei tehnici realizează o serie de fotografii analogice care nu suferă nicio manipulare, cu excepția inversării chimice a filmelor.

În prezent colajul fotografic a luat amploare, iar printre nenumăratele nume sonore precum: Jacques Village, Ben Nicholson, Marcel Duchamp, David Hockney, Laurence Demaison și-au făcut simțită prezența mai mulți artiști contemporani a căror muncă se învârte în sfera fotomontajului, artiști care apelează din ce în ce mai des la mijloacele social-media pentru a-și face munca remarcată.

Pornind de la ideea de colaj fotografic dezvoltate de precursorii lor, artiști precum: Joe Gonzalez, Jess Costanzo, Toon Joosen și-au dedicat întreaga muncă acestui acestei ramuri, reușind a găsim astfel o posibilitate de exprimare vizuală a tematicii sociale, religioase sau sexuale abordate de aceștia.

 

Note:

[1] cubism sms [Art: CONTEMP., Seria II, 1949, 8/1/E: fr cubisme] Curent formalist modern în artele plastice, apărut la începutul secolului XX, care prezintă obiectele din realitate descompuse în cele mai simple figuri geometrice.
[2] papiers colles – tehnică de colaj realizată prin lipirea unor bucăți de hârtie pe o suprafață plată.
[3] dadaism – curent cultural artistic, nonconformist și anarhic îndreptat împotriva rutinei în viață, gândiri și artei, dezvoltat planetar între 1916 și 1923.
[4] amprente fotolabice – expunerea unor obiecte prin intermediul aparatului de mărit pe suprafața unei hârtii fotografice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.