9.1 C
Timișoara
marți, aprilie 16, 2024
ISSN 2734 – 6196
ISSN-L 2734 - 6196
DOI: 10.6084/m9.figshare.12925226.v1.

În comedia divină, Dante povestește călătoria în trei lumi diferite ale „vieții de apoi”, Infernul, Purgatoriul si Pradisul, acestea reprezentând spații imaginare, fictive, desprinse din credință în care se proiectează răul și binele lumii terestre. Condus la început de poetul Virgiliu, simbol al rațiunii, apoi de Beatrice, simbolul credinței, personajului- narator Dante i se înfățișează atât orori ale Infernului și Purgatoriului, cât și lumina vie a Paradisului, până la treaptă cea mai de sus, aceea a contopirii cu Dumnezeu, creatorului și orânduitorul astrelor și pământului.

Operă influențată pe de-o partă de vremea acelui timp, Evul Mediu, dar mai ales de gândirea acestei perioade în care se considera că pământul este rotund, Divina Comedie reprezintă prin excelență o împletire remarcabilă între contextul istoric al autorului, întrepătrunderea unor domenii bine studiate, o imaginatie dinamică și diversificată, un lirism fluid în care se contopește bogăția vocabularului și gândirea atât teologică, cât și filosofică.

Prima parte, Infernul, se deschide într-un peisaj sobru, într-o pădure pădure-ntunecoasă. Aici are loc întâlnirea cu Virgiliu, iar poetul îl va ajuta pe Dante să traverseze pădurea, Infernul fiind singura posibilitate de a ieși din ea.

De când e omu’n miezul vieții lui
m’aflam într’o pădure’ntunecată,
căci dreapta mea cărare mi-o pierdui.

Fascinantă nu doar din punct de vedere literar, dar testamentară pentru dispunerea rațională a păcatelor și încadrarea lor în cele nouă cercuri de foc, Infernul poate reprezenta o formă diferită de a privi patimile și crează o structură nouă în rânduiala acestora. Astfel, păcatele în viziune dantească sunt un capitol aparte, deoarece constituie un studiu amănunțit despre conștiința și morala Evului Mediu.

Până la Dante, Infernul era o îmbulzeală a celot mai teribile lucruri: foc, durere, vaiete, suferințe, fum, lacrimi. Însă, începând cu acesta, el devine un tărâm sistematizat, iar patimile se situează la o un nivel mai mic sau mai mare, în funcție de latura negativă și gravitatea acestora. Rânduiala urmărește totuși dogmele bisericii și păstrează împărțirea păcatelor în funcție de persoana față de care se săvârșesc: divinitatea, aproapele sau sinele.

Ideea Diavolului căzut în păcat se regăsește și aici; Lucifer, trimis pe Pămînt, s-a scufundat şi a săpat în prăbuşire un fel de pîlnie, sfârșind prin a se înţepeni în centrul Terrei. Infernul s-a constituit efectiv în urma cantităţii de pămînt dislocate prin căderea lui Lucifer. Aceasta reprezintă și o teorie mitologică pe tema genezei.

De asemenea, importanța botezului se păstrează. Astfel, în primul cerc sunt trimiși, alături de filosofii, poeții și savanții al căror singur păcat este acela de a se fi născut înaintea lui Hristos, toți cei rămași nebotezați. Copiii, morți la o vârstă fragedă , indiferent că nu au avut puterea să comită vreun păcat, sunt totuși supuși păcatului originar regăsit în fiecare om care nu primește botezul. Fără taina aceasta, pruncului nu i se dă șansa la mântuire, așadar rămâne în lumea de jos a Infernului. Cercul fiind luminat, persoanele aflate aici nu suferă chinuri, dar „fără de-a spera trăiesc în dor ”.

Maestrul bun grăi: Întrebi tu, poate,
ce duhuri sunt acestea ce le vezi?
Pân’ nu treci mai departe, deci, socoate
Că n-au greșit, dar n-au avut botez;”

Existența teoriei hristologice, aceea a Fiului răstignit și înviat după trei zile preluată de la creștini, se conturează în cuvintele lui Virgilius, care confirmă apariția lui Iisus Hristos în Infern spre a recupera pe toți acei oameni credincioși care luptaseră pentru El înainte venirii Lui: Adam și Eva, Noe, Moise, etc.

Toți aceștia sunt trimiși în raiul deschis de Fiul în momentul răstignirii. Dar până aici, căci odată cu răstignirea, oamenii sunt recuperați de păcate și li se oferă taina mântuirii, inaccesibilă după căderea în păcat a primilor doi oameni și înaintea răstignirii Mântuitorului.

Fiecare cerc al Infernului este dispus geografic, de la scoarța pământului, până în centrul acestuia, după felul păcatului. Astfel, Dante însuşi a închipuit în spirală acest șir de cercuri, ele fiind în număr de nouă: laşii ( poarta de intrare în Infern), nebotezaţii (cercul I) desfrînaţii (cercul al II-lea), lacomii (cercul al III-lea), zgîrciţii şi risipitorii ( cercul al IV-lea), mânioșii, trândavii, pizmașii,  îngâmfații (cercul al V-lea), ereticii ( cercul al VI-lea), ucigaşii,  sinucigaşii, risipitorii, defăimătorii, sodomiţii, cămătarii (cercul al VII-lea), proxeneţii şi seducătorii, linguşitorii, simoniacii , ghicitorii, delapidatorii, ipocriţii, hoţii, sfătuitorii de înşelăciune, semănătorii de vrajbă, falsificatorii, alchimiştii, iar pe urmă trădătorii (cercul al IX-lea), dispuşi ierarhic, în funcţie de gravitatea faptelor: trădătorii de rude în zona Caina, trădătorii de patrie în zona Antenora, trădătorii de oaspeţi în zona Tolomea şi trădătorii de binefăcători în zona Giudecca.

Principiul echivalenței este punctul principal în deslușirea viziunii dantești asupra păcatului. Astfel, el consideră că Dumnezeu răsplătește răul cu același rău.

Sandro Botticelli - Botticelli : de Laurent le Magnifique à Savonarole : catalogue de l'exposition à Paris, Musée du Luxembourg, du 1er octobre 2003 au 22 février 2004 et à Florence, Palazzo Strozzi, du 10 mars au 11 juillet 2004. Milan : Skira editore, Paris : Musée du Luxembourg, 2003.
Sandro Botticelli – Botticelli : de Laurent le Magnifique à Savonarole : catalogue de l’exposition à Paris, Musée du Luxembourg, du 1er octobre 2003 au 22 février 2004 et à Florence, Palazzo Strozzi, du 10 mars au 11 juillet 2004. Milan : Skira editore, Paris : Musée du Luxembourg, 2003.

Aflați la poarta de intrare în Infern, lașii, leneșii, neglijenții și îngerii neutri aleargă în pielea goală, înțepași de muște și viespi în timp ce sângele lor este devorat de viermi oribili. Ei nu aparțin niciunui cerc al Infernului, dar nici în Paradis nu se află. Tocmai acest lucru le reliefează indiferența cu care și-au trăit viața.

A fi pe un palier netru înseamnă a te afla în și mai mare chin, deoarece agonia este nemăsurată. După o viață petrecută-n delăsare, deznădejde, lene și lipsă a iubirii, urmează una împătrit chinuitoare.

Primul cerc îi cuprinde pe cei nebotezați, locul în care Dante întâlnește câteva mari personalități: Homer, Horațiu, Ovidiu, Lucanus și Virgiliu însuși, cel care-i este călăuză. Aici, suferința reprezintă un dor inutil și inepuizabil față de chipul lui Dumnezeu, aceștia tânjesc în van. Se evidențiază clar dorința de mântuire pe care cei fără de taină nu și-o pot împlini. Mântuirea este cel mai mare dar al lui Dumnezeu pe care l-a dat omului după căderea acestuia în păcat.

Cei nebotezați sunt sortiți ghenei veșnice. Felul în care se află în acest cerc nu au parte de o suferință fizică, ci de una intelectuală. Păcatul lor este unul al minții, acela de a nu privi către Dumnezeu în timpul meditațiilor lor. Astfel, o viață-ntreagă o vor trăi în nevoia de-a privi chipul Domnului, în nostalgia binele inexistent pentru ei.

Apariții definitorii ale cercului desfrânaților sunt Francesca de Rimini și Paolo Malatesta. Aici, spiritele păcătoase sunt continuu izbite de stânci, ele nu au odihnă.

Desfrânarea este un păcat săvârșit din lăcomie și nestăpânire. Un om fără măsură față de trupul său este un om al trupului și astfel uită de bunăvoința lui Dumnezeu. În viață, patima desfrânării îi solicită omului mintea și-i aduce acestuia griji neîntemeiate. Precum întregul trai pământesc l-au trăit fără a cunoaște măsura și nu au oferit sufletului tihnă și iubire adevărată, astfel în viața de apoi trăiesc într-o continuă brutalizare.

Lacomii aparțin cercului al treilea și stau culcați în ploaie sub conducerea lui Cerber( câinele cu trei capete). Ei, după o viață în care au agonisit fără ordine și măsură ceea ce și-au dorit mai mult ( de la bani la cele ale gurii și la toate lucrurile cu care s-au dezmățat), trăiesc în aceeași monotonie pe care și-au sort

Două şiruri de păcătoşi împing bolovani uriaşi venind din direcții contrare, își ciocnesc capetele şi se izbesc unii de alţii la infinit. Ciocnirile sunt urmate de insulte reciproce. Se întorc, parcurg din nou traseul și, întâlnindu-se iarăși, se insultă din nou. Unii le strigă celorlalți : „De ce risipești?”. Ceilalți la rândul lor; „De ce ești zgârcit?”. În acest cerc, al zgârciților și risipitorilor, se observă cel mai clar principiul echivalenței. Cel mai mare rău adus avarului este acela de-al sili să privească oameni cheltuind bani, în timp ce risipitorul disprețuiește omul care nu dă nimic de la el.

În urma acestor câteva păcate fiind prezentate, se conchide că morala dantească se aseamănă într-o mai mică sau mai mare măsură cu ideea de „karma”, a binelui răsplătit cu bine și răului răsplătit cu rău.

Existența lui Dante ca personaj- narator constituie un principal element în numirea operei ca moralizatoare. Acesta este motivul includerii lui Dante aici: apropierea de personaj și transmiterea moralizatoare a ideilor scrise. Prin supunerea lui Dante însuși la priveliștea mortuară a Infernului, cititorul asimilează mai bine răul și exigența iadului.

Atila Gombos
Atila Gombos
Artist (cu acte 'n regulă). În rest, web designer, developer, marketing specialist. Acest proiect este unul foarte drag sufletului meu, cu atât mai mult cu cât este singurul loc din sfera online unde pot așterne ce și cum gândesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

+ 77 = 78

BINE DE ȘTIUT

ULTIMELE ARTICOLE

SELECȚIILE REDACȚIEI

COMENTARII RECENTE