Pictorul cel mai impresionat de această revelație a fost un tânăr spaniol numit Pablo Picasso. A venit la Paris la nouăsprezece ani și a pictat subiecte expresioniste precum cerșetori, vagabonzi, artiști de circ. Dar nu s-a mulțumit cu atât și a început să studieze arta popoarelor primitive.
A învățat cum să construiască o figură, un chip sau un obiect din câteva elemente foarte simple. Artiștii dinainte simplificau impresia vizuală și transformau formele naturii în forme plate. Această problemă l-a adus pe Picasso la lucrarea lui Cѐzanne, care îl îndeamnă să vadă natura în termeni cvasigeometrici: cuburi, conuri, cilindri. Spectatorul trebuie să fie familiarizat cu obiectul pentru a putea percepe ideea prezentată in imagine. De aceea, artiștii cubiști alegeau în general motive cunoscute ca să înțeleagă ușor și să sesizeze legătura dintre diferitele elemente. Picasso n-a pretins niciodată că maniera cubistă trebuie să înlocuiască toate celelalte maniere de reprezentare a lumii vizibile.
În 1907, Pablo Picasso oferă lumii lucrarea „Domnișoarele din Avignon”, care astăzi este considerată ca fiind prima pictură cubistă. Ideea picturii a pornit de la o amintire dint-un bordel de pe Calle Avinyó din Barcelona. Subiectul era în egală măsură neconvențională ca stil de pictură și radical. Această pictură a fost prima dată respinsă de către criticul de artă Guillaume Apollinaire, Henri Matisse, André Derain și Georges Braque considerându-l caraghios. A fost nevoie de treizeci de ani pentru a fi acceptat în lumea artistică.
Pictura a inițializat cubismul, prefigurând colajul și influențând toate celelalte mișcări importante din arta secolului XX. Picasso și Braque încep să definească stilul de pictură cubistă analitic și dezvoltă împreună stilul. Ambii pictori au fost influențați de lucrările târzii al postimpresionistului francez Paul Cѐzanne, pe ale cărui lucrări le considerau atrăgătoare. El vedea natura în forme geometrice precum sfera, conul și cilindrul, iar expoziția comemorativă a operelor sale a reprezentat un element catalizator pentru cubism.
Cubiștii considerau că arta nu este o copie a naturii, ci o paralelă a ei. O altă influență asupra cubismului o are arta africană, care aduce forme noi în chipurile asemănătoare unor măști, precum în pictura lui Picasso „Domnișoarele din Avignon” unde paleta de culori se limitează la culori pământii. S-a inspirat din formele abstracte și din imaginarul măștilor ceremoniale ale tribului drogon. O sursă de inspirație a fost un trib din Mali, cunoscut pentru dansurile cu măști și sculpturile abstracte.
Aceste măști erau pentru Picasso elemente vitale; le considera obiecte magice, care sunt împotriva tuturor lucrurilor. Picasso și Braque au avut dorința de a provoca mintea privitorului pentru a înțelege, nu doar prin felul în care aparatul foto sau privirea pot capta o imagine, ci prin felul în care mintea procesa imaginea. Artiștii ,,descompuneau’’ structurile pentru a recrea o altă lume în feluri neabordate până atunci. Prin folosirea culorilor pământii, reprezentau vederi complexe, multiple asupra unei obiect redus la planuri suprapuse opace și transparente. În aceste imagini reci aplatizate, formele naturale erau reduse la forme geometrice, mai precis cilindri, sfere și conuri.
Cubismul sintetic a adus o perspectivă decorativă asupra artei, fiind mai preferat de către public decât stilurile anterioare. Tehnicile colajului au ajuns la punctul culminant în lucrările lui Matisse și au continuat și în alte mișcări din sec.XX, mai ales în pop-art. Se foloseau materiale din ce în ce mai tari. Influența colajului s-a transmis și în lucrările tridimensionale, cubismul deschizând o nouă oportunitate sculpturii. Cubismul a fost afectat de Primul Război Mondial, deoarece ororile văzute, au schimbat stilul multor artiști. Acest război a marcat sfârșitul prieteniei între Picasso și Braque. Braque a luptat ca sergent de infanterie, a fost rănit și a trecut printr-o convalescență la Sorgues, unde s-a împrietenit cu Juan Griș.
Cubismul inițial a fost disprețuit de majoritatea criticilor dar și de public, care nu era pregătit pentru această noutate. Totuși, artiștii parizieni au preluat acest stil revoluționar, cel mai importat fiind pictorul francez de origine spaniolă Juan Gris, ale cărui tablouri au fost expuse pentru prima dată în 1912 la Salon des Indépendants unde era expus și un portret a lui Picasso. Spre deosebire de Picasso și Braque ale căror lucrări erau monocrome, Griș folosea culori armonioase, luminoase; se îndepărta de formele geometrice, preferând linii mai blânde.
Cubismul a respins modurile tradiționale de reprezentare. Acestea includeau emularea naturii, creând un plan de tablou tridimensional, utilizând perspectivele și tehnicile de micșorare și alte metode moștenite de modelare. Cubistul a vrut, de fapt, să accentueze dualitatea dimensiunilor.
În 1982 s-a organizat o expoziție numită ,,Cubism în Fotografia Americană’’ la Muzeul de fotografie din cadrul Casei George Eastman din Rochester, care a impresionat prin stilul fotografic modern. În articolul lui Grundberg el susține despre expoziția din 1982, că curatorii nu au reușit să recunoască impactul altor mișcări de artă, cum ar fi suprematismul, constructivismul și suprarealismul asupra fotografiei. Aleksandr Rodchenko și Laszlo Moholy-Nagy au contribuit de asemenea la noul stil care apare în fotografie. „Fotografierea dreaptă” a fost concentrată brusc, nemanipulată și nesentimentală. Hockney a creat o nouă modalitate de a face fotografii asemănătoare unei picturi.
La începutul anilor 1980, Hockney s-a folosit de arta colajului de fotografie, pe care a numit-o ,,joiners’’ , folosind mai întâi printurile. Era atras de a magia fotomontajului, mozaic care în totalitate forma un portret. O astfel de serie de fotografii a realizat despre mama sa. El se folosea de viziunea umană pentru a crea stilul cubist, fotografiind din diferite perspective și diferite ipostaze ale zilei. În timp ce lucra la colajele sale foto, Hockney a început să se joace cu studierea mișcării.
Studiul său a început când a fotografiat un patinator din New York. El a compilat aceste fotografii într-un colaj care arăta mișcarea patinatorului prin mai multe fotografii diferite. Hockney a constatat că cercetarea lui asupra mișcării, ar putea dezvolta unele caracteristici ale fotografiei, precum și provocările cu care se confrunta pentru a crea mișcarea. Hockney a început, de asemenea, să includă narațiuni în colajele sale de fotografie.
Aceste colaje de fotografie nu reprezintă doar mișcări, ci și timp care se deplasează prin spațiu. Hockney a avut sarcina de a crea coperta pentru ediția din decembrie 1985 a ediției franceze Vogue. În concordanță cu interesul său pentru cubism și admirația pentru Pablo Picasso, Hockney a ales să picteze Celia Birtwell.