Experiment în fotografia UV

0
371
blank

Fotografia UV este un proces tendențios, relativ nou și oarecum costisitor care necesita ore multe de punere la punct a diverselor aspecte. Datorită descoperirilor din ultimul deceniu a vopselelor sensibile la lumina UV acest tip de fotografie a fost mai puțin explorat, însă, nu se poate nega faptul ca lasă loc unei abordări originale a fotografiei deoarece se poate picta aproape orice pe pielea umana și sub influenta unei surse generatoare de lumina UV se obțin efecte uimitoare.

Dintre fotografii contemporani se pot aminti: Benjamin Von Wong, Pedro Pinho, Maxim Guselnikov, Andrey Zhukov, Wilmark Jolindon și alții care experimentează în domeniul fotografiei UV cand adevărate picturi live pe pielea umana. Ar fi impropriu spus ca fotografia UV este fotografie nud deoarece se pune accentul pe culoare, compoziție, contrast, forma și nu pe expresivitatea caracteristica a nudului.[1]

Una dintre cele mai faimoase fotografii din istoria fotografiei este Violin d’Ingres (1924, Dadaism) a lui Man Ray.[2]

Inspirat de de către Jean-Auguste-Dominique Ingres, Ray a folosit-o ca model pe Kiki de Montparnasse purtând un turban. El a transformat corpul feminin într-un instrument muzical prin pictura, jucând cu ideea obiectivității unui corp animat. De-a lungul carierei sale, Ray Ray a fost fascinat de juxtapunerea unui obiect cu un corp de sex feminin. Lucrările lui Ingres au fost admirate de mulți artiști surrealiști, printre care și Man Ray, pentru reprezentarea figurilor feminine distorsionate.

Mulți descriu Le Violon d’Ingres ca pe un joc vizual. Designeri de moda ca Viktor și Rolf au facut referire la imagine pentru a-și crea colecția de primăvară din 2008..

Cariera lui Man Ray este distinctă mai ales pentru succesul pe care l-a avut atât în ​​Statele Unite, cât și în Europa. Arta lui a cuprins pictură, sculptură, film, printuri și poezie, iar în cariera sa lungă a lucrat în stiluri influențate de cubism, futurism, dada și suprarealism. De asemenea, a navigat cu succes în lumea comercială și în arta plastică și a devenit un fotograf de modă căutat. Este probabil cel mai amintit pentru fotografiile sale din anii interbelici, în special imaginile pe care el le-a numit „rayografe„, dar el s-a considerat întotdeauna în primul rând un pictor.

Deși s-a format ca un pictor abstract, Man Ray a neglijat în cele din urmă pictura tradițională pentru fotografie. Dadaismul și suprarealismul au fost importante pentru a încuraja această atitudine; L-au convins de asemenea că ideea care motivează o operă de artă a fost mai importantă decât opera de artă în sine.

Pentru Man Ray, fotografia funcționează adesea în decalajul dintre artă și viață. A fost un mijloc de documentare a sculpturilor care nu au avut niciodată o viață independentă în afara fotografiei și a fost un mijloc de capturare a activităților prietenilor săi avangardiști. Activitatea sa ca fotograf comercial l-a încurajat să creeze imprimări fine și compuse cu grijă, dar nu a aspirat niciodată să fie un fotograf de artă în felul în care a făcut-o Alfred Stieglitz.

André Breton l-a descris-o pe Man Ray ca „pre-surrealist”, ceea ce descrie cu exactitate afinitatea naturala a artistului pentru stil. Chiar înainte ca mișcarea să se coaguleze, la mijlocul anilor 1920, opera sa, influențată de Marcel Duchamp, avea subtilități suprarealiste și el va continua să se bazeze pe ideile mișcării pe toată durata vieții sale. Opera sa a fost în cele din urmă foarte importantă în popularizarea suprarealismului.

Așadar, Man Ray este unul dintre fotografii care prin operele sale a stat la baza demersului conceptual al lucrării de licența. Și Alfred Stieglitz prin operele sale care o portretizează pe Georgia O’Keeffe au avut un oarecare efect. În lucrarea de fata s-a încercat combinarea a mai multor stiluri artistice: fotografia simbolistică, cea nud, pictoriala – toate redate cu ajutorul unor tehnici și tendințe noi în arta fotografica.

Referințe:

[1] Colecţia revistei L’école de la photo, Edition Atlas, Paris, 1981-1982.
[2] Iarovici, Eugen, Fotografia şi lumea de azi, Editura Tehnică, București, 1989.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.