Imaginile, sunt suprafețe semnificative. Cel mai adesea ele conduc privitorul la un “spațiu-timp exterior”, pe care acestea trebuie sa ni-l facă înțeles printr-o reprezentare bidimensională a unei lumi în patru dimensiuni, trei geometrice si timp. Capacitatea specifica de a extrage din spațiu-timp secvențe și de a le transpune într-un alt spațiu-timp o putem numi “imaginatie”. Sau altfel spus, este modalitatea de a surprinde fenomene in simboluri grafice bidimensionale si de a interpreta aceste simboluri.
Semnificația imaginilor o regasim la suprafața acestora. Ea poate fi înțeleasă dintr-o “singura privire” dar atunci aceasta ramane superficială. Dacă dorim să înțelegem cu adevărat semnificația, ceea ce reprezinta, trebuie sa reconstruim dimensiunea sa abstracta, sa “palpam” suprafața imagini. Acest drum complex intr-o dimensiune bidimensionala pe care il urmează privirea, este format pentru uni privitori din insusi structura imaginii reprezentate iar pentru alții, de intențiile și interpretarea privitorului.
Semnificația imaginii asa cum se descrie ea in mișcarea priviri, infatiseaza prin urmare un melanj a doua intenții: pe de o parte cea a altora iar pe de alta parte cea a privitorului. Intelegem ca in natura sa , imaginea nu reprezinta in complex simbolic cu un singur înțeles asemenea cifrelor, ci in fapt este un complex “conotativ”, fiind permanent deschisa interpretărilor.
Relațiile temporale aflate la suprafața imaginii sunt observate in timp ce privirea stabilește elementele prezentate de aceasta. Admiratorul se poate reîntoarce la un element deja văzut , și poate transforma chiar și viitorul in trecut, trecutul in viitor, reconstruind timpul după propria sa imaginație.
“Acest spațiu-timp propriu imaginii nu este nimic altceva decat lumea magiei in care totul se repeta si in care totul participa la un context plin de semnificații. O atare lume se deosebește structural de linearitatea istorică în care nimic nu se repeta, totul are o cauza si produce efecte.”[1]
Acest caracter magic al suprafetelor, al imaginilor, trebuie să îl avem in considerare in descifrarea acestora. Cu alte cuvinte nu este corect sa dorim sa vedem in imaginii “evenimente inghetate”. Ideal am putea spune că asistăm la niște ”scene”. “Magia” imaginilor are ca fundament esențial tocmai bidimensionalitatea acestora, iar dialectica lor, propria lor contradicție este necesar sa o privim tocmai in lumina acestei “magii”.
Imaginile au fost și sunt puncte de mediere intre lume si oameni. Deoarece omul “ek-sista“ pentru el înseamnă ca ”lumea nu este accesibila nemijlocit, respectiv ca imaginea trebuie sa i-o facă reprezentabila, Totusi, indata ce face aceasta, es se interpune intre lume si om. Ea trebuie sa fie harta și devine paravan. In loc sa infatiseze lumea ea se reprezinta pe sine pana cand in cele din urma omul începe sa traiasca in functie de imaginea creata de el.”[2]
Omul prin urmare nu mai încearcă sa descifreze imaginea ci din contra o proiectează, nedescifrata, într-o lume “exterioara”, care se transforma astfel, ea insasi in maniera imaginii, in contextul unor stări de lucruri si al unor scene. Putem numi aceasta inversare a functiei imaginii “idolatrie”. Aceasta stare de fapt se petrece chiar in fata noastra, astfel imaginile contemporane se afla in jurul nostru pentru a structura magic “ realitatea “ noastra dar si pentru a o transpune într-un scenariu global.
Cu alte cuvinte este vorba despre o “uitare”. Imaginea a fost creata pentru a ajuta omul sa se orienteze in aceasta lume, dar omul nu mai poate descifra aceste funcții. Aceasta instrainare a omului de creația sa, de imaginea sa a fost criticată încă din decursul celui de al doilea mileniu înaintea erei noastre.
Pornind de la aceste concluzii, observam ca imaginea care a fost creata pentru a servi unui scop, a parcurs alături de om întregi milenii iar datorită imaginației funcția sa putem spune ca a fost adaptata nevoilor atat fundamentale cat și spirituale. Semnul grafic care la origini a fost ”creat“, in zilele noastre exista preponderent virtual dar cu toate acestea chiar dacă ne referim la pixeli putem sa cautam mai adanc, semnificația si interpretarea admiratorului și sa regasim originea “magiei” de pe suprafața imaginii.
Cu toate ca tehnologia încearcă să-l determine pe om sa se indeparteze de la “filosofia“ imaginii, artele vizuale determina căutarea si aflarea originilor semnului. Imaginea ca “semn” este in continuare punct de referința în dezvoltarea unei lumi vizuale contemporane. Pornind de la “semn” omul a ajuns de-a lungul mileniilor cu ajutorul tehnologiei la imaginea unor lucruri si a unor lumi care daca le raportam la antichitate le putem considera greu de înțeles, sau cu alte cuvinte “suprafețe magice”.
Semnul grafic își are originea in indepartata perioada preistorica. In acele vremuri omul descoperă ceea ce numim astăzi o lume bidimensionala, cu toate ca fără sa vrea si fără să-și propună a creat un semn. Semnul, a devenit simbol iar simbolul a devenit reprezentare. Doar ca aceste reprezentări, lasand la o parte scopul, necesitau o permanentă “faurire” cu toate ca longevitatea acestora nu era un impediment. Putem admira și în zilele noastre picturi si gravuri rupestre care datează de peste 25.000 de ani, dar transpunerea acelor momente nu era fidela ci era doar o reprezentare interpretată de către om.
In încercarea sa de a transpune pe o suprafata lumea asa cum este ea, au trebuit sa mai treacă mii de ani și sa ajungem ca și civilizație în zorii erei fotografiei care au început cu primele “cercetări” despre camera obscura.
Acestea ii apartin lui Hasan Ibn al-Haytham ( Alhazen-latina) care s-a folosit de aceasta pentru a studia eclipsele solare, dar in special acesta a demonstrat cum se formează imaginile pe un ochi fiind primul care publica studii in acest sens. De asemenea in urma cercetărilor acesta afirma despre camera obscura ca “nu noi am inventat-o”[3].
Camera obscura a fost punctul central al expansiunii fotografiei. Odată înțelese principiile care stau la baza formari unei imagini într-o cutie, istoric vorbind dar și statistic timpul necesar omului pentru a realiza o imagine a fost considerabil mai scurt. De la înțelegerea faptului ca lumina se propaga in raze solare lineare si pana la prima imagine stabila, istoria fotografiei este foarte ampla si tratează multe inovații și aspecte atat tehnice cat si fizico-chimice.
Bibliografie:
[1] Vilem Flusser – Pentru o filosofie a fotografiei, Traducere Codoban Aurel, Editura Idea Design, 2003
[2] Vilem Flusser – Pentru o filosofie a fotografiei, pag.10
[3] Fotografia repere istorice – Stelian Acea pag.13
Comentariile sunt închise.