Școala Bauhaus a constituit un adevărat curent artistic, extrem de influent, care și-a pus amprenta asupra artelor plastice, dar și a arhitecturii, designului, fotografiei, si a altor domenii de creație ale secolului XX. Acest articol este continuarea, partea a doua, a primului, intitulat: Mișcarea Bauhaus: formă, culoare și nonculoare – Partea I.
Paul Klee (1879-1940)[1] pictor german-evreu, născut în Elveția, considerat un maestru al teoriei culorilor, a început prin a desena în alb și negru. Mai târziu, impresiile acumulate pe parcursul unei deplasări in Tunisia, l-au determinat să experimenteze folosirea culorii. A făcut-o, cu un stil aparte, influențat de expresionism, cubism, suprarealism și orientalism. Scrierile sale despre formă și teoria designului sunt comparate, ca importanță pentru arta modernă, cu cele ale lui Leonardo da Vinci pentru Renaștere.
Sursa: https://www.wikiart.org/en/paul-klee
Boala artistului a făcut ca lucrările sale din ultima perioada să fie dominate de imagini ale morții, de îngeri încă atașați de amintiri: Moartea și focul (1940), evoca lumea interlopă si, într-un cadru roșu, de infern, una dintre cele mai dramatice reprezentări ale chipului morții.
De altfel, negrul este frecvent întâlnit in lucrările lui Klee, evocând anumite trăiri, dar și ca un contrast care susține compoziția sau accentuează culorile: uneori, pătrate colorate, striații sau diferite modele sau obiecte coexistând într-un spațiu negru (Fig. 1).
Pentru Paul Klee, linia, dezvoltându-se dintr-un singur punct, era un agent autonom, spontan, care prin mișcarea sa a constituit dezvoltarea planului. Această metaforă a germinării formei compoziționale, a devenit un principiu fundamental al filozofiei designului Bauhaus, influențând pe mulți dintre contemporanii săi.
Lyonel Charles Feininger (1871-1956) a fost un pictor germano-american și un important exponent al expresionismului, pianist și compozitor.[2] În jurul anului 1910, sub influența cubiștilor, în special a lui Robert Delaunay, si-a stabilit propriul stil, cu planuri prismatice de culoare, parțial întrepătrunse, suprapuse, intersectate. El a adoptat fragmentarea unghiulară a formei și a spațiului întâlnită în cubism, sugerând o stare de energie spirituală și transcendență (Fig. 2).
Acest mod de lucru a atras atenția artiștilor din grupul de avangardă Blaue Reiter, așa încât, Feininger a fost invitat să expună împreună cu ei, la Berlin, în 1913. În 1917, a avut prima expoziție personală la Sturm Gallery din Berlin. A făcut parte din Berliner Sezession și a fost asociat cu grupurile expresioniste: Die Brücke, Novembergruppe, Gruppe 1919, cercul Blaue Reiter și Die Blaue Vier (Cei Patru Albaștri).[3]
Fritz Kuhr (1899-1975), fiind student și profesor la Bauhaus, între anii 1924 și 1930, spiritul creativ al acestei școli a influențat opera artistului stimulându-i, inclusiv pasiunea pentru experimente. Aici, întâlnește diferiți maeștri, printre care Paul Klee, László Moholi-Nagy, Wassily Kandinsky. Pe lângă pictură (Fig. 3), Fritz Kuhr a fost preocupat de fotografia experimentală și a participat activ la viața școlii Bauhaus.
A susținut pictura independentă și liberă distanțându-se de unitatea artei și tehnologiei propagată de Walter Gropius. A fost profesor de desen, iar după ce a primit diploma Bauhaus, a plecat la Berlin, unde a lucrat și a expus ca pictor independent. Spiritul creativ al acestei școli, a influențat opera artistului, stimulându-i pasiunea pentru experimente.
Dacă inițial, picturile sale sunt o expresie a atracției pentru culoare și structuri aleatorii, sub influența Bauhaus, opera sa capătă o anume austeritate și orientare către abstracție.[4],[5].
Anni Albers (1899 – 1994), a urmat cursurile școlii, dar, ulterior, și-a pus amprenta asupra acesteia, prin arta țesutului și a schimbat concepția despre meșteșugurile „femeilor”, prin inovațiile sale. Dincolo de integrarea modernismului abstract în țesăturile textile, Anni Albers a introdus și noi tehnologii în atelierul de țesut. Ea a dezvoltat un set de textile, folosind diferite tipuri de fibre sintetice și celofan, pentru a crea panouri acustice (Fig. 4).[6]
Piet Mondrian (1872–1944) pictor și influent teoretician de artă, cofondatorul mișcării De Stijl,[7] nu a fost un membru activ al Bauhaus, dar, faptul că opta pentru reducerea limbajului vizual, precum și prin compozițiile sale riguroase, a influențat activitatea școlii, astfel că eseurile sale despre teoria artei, scrise pentru revista De Stijl, au fost publicate și în seria Bauhausbücher.
Conceptul său „Noul Design”, se referea la relația dintre pictură și arhitectură, considerând neoplasticismul drept direcție ce ar urma să revoluționeze designul și arhitectura. El a practicat un stil de pictură compus doar din culori primare, pe o grilă de linii negre verticale și orizontale și un fundal alb de bază (Fig. 5).
Lucrările sale, cu dreptunghiuri în culori primare, separate printr-o grilă de linii negre verticale și orizontale, linii de separare care împiedică orice sugestie de adâncime a dreptunghiurilor pictate, subliniază ideea că, în pictură, „trebuie mai întâi să încerci să vezi compoziția, culoarea și linia și nu reprezentarea ca reprezentare” [8]
Bibliografie, note, observații:
[1] A predat la Școala Germană de Artă Bauhaus, la Academia din Düsseldorf, ș.a. Fiind identificat ca fiind evreu, a fost concediat de la Academie și i s-au confiscat, de către naziști, o serie de materiale și lucrări. Desenele sale din această perioadă, sunt semnificattive, ele reflectă tulburările politice ale zilei, tratând cu ironie violența politică, demagogia, emigrarea, militarismul.
[2] S-a născut și a crescut în New York, ccălătorind în Germania pentru a studia și a-și perfecționa arta. Mult timp a fost caricaturist comercial pentru reviste și ziare din SUA și Germania. La 36 de ani, a început să lucreze ca artist plastic. S-a ocupat și de fotografie, fără însă, a expune. A fost angajat și în activitatea didactică a Școlii Bauhaus fiind maestrul artist pentru atelierul de tipografie
[3] În 1937, oficialii naziști au inclus arta lui Feininger în cunoscuta expozițiaie de artă degenerată, ceea ce l-a determinat să se reîntoarcă în Statele Unite.
[4] Participă la o serie de expoziții importante, în Germania, în Europa, la expoziția itinerantă mondială „50 Jahre Bauhaus” (1968) ș.a. Lucrările sale se află, în colecții private și în mari muzee precum, Muzeul de Artă Saint Louis, Muzeului Paul Getty (SUA), ș.a.
[5] Ca și arta lui Feininger, și cea a lui Kuhr a fost considerată, de către regimul național-socialist, ca fiind o artă „degenerată”, ceea ce l-a determinat să se retragă, lucrând doar ca pictor decorator.
[6] Cercetările ei asupra acestor materiale au influențat producția de panouri similare și au condus la noi inovații. A proiectat țesături pentru producția în masă și a experimentat diverse tehnici de imprimare continuând, mereu, căutarea unui design textil inovator.
[7] Deosebirea dintre de Stijl și Bauhaus este aceea că de Stijl folosește doar linii drepte și forme dreptunghiulare, în aranjamente orizontale și diagonale și, spre deosebire de Bauhaus, elementele fotografice, cercurile și formele sau liniile curbate sunt absente.
[8] Neoplasticismul (1917) a susținut abstracția, reducând picturile la esențialul absolut de formă și culoare- culorile primare și alb-negru, alături de pătrate, dreptunghiuri sau linii drepte orizontale și verticale. Piet Mondrian a dezvoltat aceste principii în eseul „Neo-plasticismul în arta picturală”.
