Pigmenți negri naturali. Faptul că negrul a fost una dintre primele culori folosite în artă, o atestă, printre altele, desenele de animale din Peștera Lascaux din Franța, desene având o vechime de 18-17.000 de ani. Utilizarea pigmenților negri datează, prin urmare, din preistorie, când s-au folosit materiale naturale aflate la îndemâna omului primitiv: pământuri bogate în oxizi de fier, cărbune de lemn, etc.
Mai târziu s-a folosit focul, pentru obținerea a diferiți pigmenți, respectiv pentru arderea culorilor de pământ, aceasta fiind legată și de extinderea olăritului, ocupație apărută în neolitic, cu cca 2000 de ani î.e.n. Vechii pictori ruși, colectau funinginea de pe pereții cuptoarelor în care se ardeau lemn de pin, brad sau tei, dar și funinginea de rășină sau de torță.
Pigmenții minerali pe bază de cupru, fier, mangan, au fost cunoscuți și utilizați iniţial, in Babilon, Egipt și China. Cobaltul, de exemplu, a fost introdus in porțelanul chinezesc in timpul dinastiei Tang (618-906 î.e.n.), iar in Europa, din sec. XV. evul mediu, tehnicile de pictare și colorare s-au dezvoltat; artiștii care pictau în stilul flamand combinau, în anii 1400, pictura in tempera cu cea în ulei. În prima jumătate a secolului al XV-lea, frații Van Eyck au fost primii care au pus la punct un procedeu de obținere al culorilor de ulei. Pornind de aici, noi metode de obținere a acestora, s-au răspândit și au luat amploare, in Italia. [1]
Revenind la pigmentul negru, pictorii au acceptat mai greu ideea integrării acestei culori în lucrările lor. Astăzi, a opta pentru un pigment negru, înseamnă a te exprima cu o specială forță de expresie, care captează atenția și impresionează. Diverse studii relevă faptul că, în pictură, pigmentul negru, se găsește pe locul al doilea, după roșu, în clasificarea celor mai utilizate culori.
Pigmenții negri de origine animală – sunt obținuți prin calcinarea produselor de origine animală, o variantă a acestui pigment fiind negrul de os, obținut din calcinarea oaselor degresate ale animalelor. Spre deosebire de negrul de fildeș, această variantă este considerată a da un pigment de calitate mai scăzută; în categoria pigmenților negri, negrul de fildeș, Ivory black, rămâne cel mai apreciat.[2]
Negru rinocer, un pigment cu nuanțe negru-gri, este rar, obținându-se prin arderea pulberii din cornul acestui animal. Negrul de ivoriu, are un ton caracteristic, cald, catifelat și intens. Este durabil, rezistent la lumină, are o mare putere de acoperire şi este extrem de stabil în amestecuri. Are o transparență mai mare decât cea a negrului de fum şi este compatibil pentru utilizare în vopsele cu ulei și acrilice, cu uscare lentă, iar în amestecuri cu alb, dă subtile tonuri de gri sidefiu.
Chiar dacă nu este precum culoarea de referință teoretică a negrului absolut, fizic, este însă, tot ce se poate obține mai bun, folosind pigmenți reali. A fost identificat în picturile preistorice, în arta egipteană, greacă și romană, în întreaga artă medievală și renascentistă europeană și, mai târziu, în picturile în ulei și în acuarelă, până în vremurile moderne: Rembrandt, Le Corbusier- o componentă importantă a policromiei sale arhitecturale, Renoir, artiștii Bauhaus și De Stijl, etc .
Pigmenții negri de origine vegetală se prepară, prin arderea, in anumite condiții, a deșeurilor vegetale. Diferitele esențe de lemn, dau diferitele variante ale negrului de lemn:
– negru de viță de vie, folosit încă din antichitate, era obținut prin calcinarea lăstarilor uscați ai viței de vie și cunoscut sub denumirea nigrum optium și apreciat pentru intensitatea tonului ușor albăstrui și stabilitatea sa la lumină. A fost utilizat, inclusiv, pentru fabricarea cernelurilor de tipar. Versiunile sale moderne sunt: Mark black, drop black, kernel black, blue black, ş.a.
– negru de struguri, numit negru de Frankfurt, este obținut tot prin arderea lăstarilor viței de vie, dar și a tescovinei, un material rezultat în urma stoarcerii strugurilor, pentru vin. Un alt pigment negru rezulta prin arderea drojdiei de vin, a cărei calitate determina culoarea pigmentului Frankfurter black.
– negru de fag, un negru obținut prin arderea ramurilor tinere de fag, având tonuri maronii, era folosit, conform unor documente, in pictura bizantină, cât și în vechile fresce egiptene negru de plută, numit și negru spaniol, se obține prin arderea scoarței de plută, rezultată în urma prelucrării trunchiurilor arborelui, un pigment folosit mai rar.
-negru de castan, de tei, de stejar, se obțin prin arderea deșeurilor de lemn, a scoarței arborilor respectivi, negrul de stejar, de exemplu, având un ton albăstriu, ca și cel obținut prin arderea coardelor viței de vie. Se pot menționa, dintre vechile denumiri: atrium carbonarium, negru de castan, negru de stejar, negru de tei;
– negru de sâmburi: Fruit-stone black (Squid black), Cherry-stone black (Patent black), de caise, piersici, vișine, prune, rezultă prin arderea incompletă a sâmburilor; este un pigment rezistent și stabil în timp, cel de piersică, de exemplu, fiind folosit în evul mediu, printre altele, la fresce. Având tonalități reci, albăstrui, era apreciat de către Cennino Cennini, pictor florentin (1370-1440), puternic influențat de arta lui Giotto, ca fiind ”desăvârșit”. Totodată, se pare că acesta aprecia, în mod deosebit, și negrul obținut prin calcinarea sâmburilor de migdale.
– negru de nuci, se obține prin extragerea și prelucrarea termică a unei formațiuni, o creștere cauzată de paraziții pe lemn (în special, pe stejar), dar și prin calcinarea cojilor de nucă. Este un pigment apreciat, pe lângă durabilitate, și pentru conținutul său ridicat de tanin.
Pigmenții negri de origine minerală – pigmenții minerali au fost cunoscuți și utilizați cu mult timp în urmă,[3] unul dintre aceștia, pigmentul Negru de fum fiind un pigment mineral, cu un timbru mai rece, compatibil pentru utilizarea in pictură in ulei și cea acrilică. [4]Dintre sortimentele mai cunoscute se pot menționa: lampblack, carbon black, diamond black, negru de acetilenă, negru de benzol, negru de gaz, de flacără, de lumânare, de ulei negru de funingine de pin.Conținutul de carbon depășește 98%, la toate tipurile de negru de fum, furnal si termic, respectiv 95%, pentru negrul de fum de canal.
Principalele caracteristici ale negrului de fum sunt determinate, in principal, de dimensiunea medie a particulelor: cu cât particulele negrului de fum vor fi mai fin divizate, cu atât acesta va reflecta o cantitate mai mică de lumină, deci va apare ca fiind mai negru. Se obține prin procedee industriale.[5]
În erminia icoanelor, negrul de fum este numit: chinoros, mavro, negru de fum de rășină, negreală, cerneală de rășină, cerneală de fum. Caracteristicile sale principale sunt: o sicativitate scăzută, intensitate, opacitate, tendința de a migra spre suprafața stratului pictat, stabilitate redusă, nu reacționează chimic cu alte culori [6]ș.a. Ca variante actuale, utilizate in tehnicile tradiţionale de gravură, se pot exemplifica: tușul pentru litografie Charbonnel, cerneala de gravură Etching Ink Charbonnel, care înglobează pigmentul negru in ulei, diferenţele de nuanță fiind determinate de cantitatea de ulei de in adăugată. Cernelurile pentru gravură, de o vâscozitate mai ridicată (Black), sau mai redusă (Soft Black), pot fi utilizate şi pentru a modifica alte nuanţe de negru. Un timp de uscare mai scurt il au cernelurile in a căror compoziţie sunt amestecaţi pigmentii Carbon Black, cu Ivory Black, care insă, au o vâscozitate mai redusă. Aceasta se măreşte dacă in compoziţie, alături de acestea se adaugă Prussian Blue, aceasta fiind compoziţia cernelii Very Dense Black a cărei nuanţă este uşor albăstruie.[7]
Pigmenți negri artificiali sintetici au mărit considerabil spectrul de nuanțe si, în majoritate, sunt foarte rezistenți la lumină. Pigmenți organici de sinteză se utilizează, în prezent, aproape în exclusivitate, comparativ cu pigmenți organici naturali, în scopuri: decorative, pentru protejarea suprafețelor, mărirea rezistentei peliculelor aplicate, sau scopuri speciale. Pigmenții, împreună cu lianții și dizolvanții vopselei, formează dispersii a căror finețe depinde de gradul de măcinare a pigmentului, finite care influențează culoarea materialului de vopsire. [8]
Pigmenții anorganici sintetici sunt obținuți prin reacții chimice, de regulă din oxizi de metal. Ei au origini naturale, dar sinteza lor a început din secolul al XIX-lea. De menționat faptul că oparte din materiile esențiale, care au dus la inventarea pigmenților organici sintetici, sunt: catranul, benzenul, naftalina și antracitul. În prezent, pigmenții organici de sinteză se utilizează, aproape în exclusivitate, comparativ cu pigmenții organici naturali.
Notă informativă:
Prezentul fragment de text (c. 2.4.1.) este publicat liber, cf. Anexei nr. 9, cu optiunea de publicare distincta a tezei/fragmente din Tezei de Doctorat cu titlul: „Negrul: Dimensiune estetică în pictura și fotografia contemporană”, autor: Atila GOMBOȘ, coord. științific prof. univ. dr. habil Stelian ACEA, IOSUD, FAD, UVT – susținută public la data: 21 iunie 2024. Atribuirea titlului doctor s-a acordat autorului, prin ordinul Ministerului Educatiei, nr. 7692/06.12.2024.
De asemenea, orice informație, idee originală, concluzie și/sau text este protejată de legea 8/1996, actualizată 2024. Se poate folosi hyperlink-ul (link catre pagina/site) pentru atribuire copyright, in limita a maxim 200 cuvinte.
Bibliografie, note și alte referințe:
[1] Începând cu anii 1600, pictura de șevalet în uleiuri pure, era des întâlnită, folosind tehnici, în bună măsură, similare cu cele aplicate în prezent. Pe parcurs, s-au descoperit o serie de alte materiale și procedee pentru obținerea pigmenților; de menționat progresele făcute in acest sens, in sec al XVI, în perioada Renașterii, iar mai apoi, pe măsura dezvoltării industriei și comerțului.
[2] Folosit încă din Grecia antică, inventarea sa este atribuită marelui pictor al Antichității, Apelles, care a trăit in sec al IV-lea î.Hr. Acest pigment natural este scump, datorită surselor limitate de materie primă. Iniţial, fabricarea sa presupunea calcinarea fără aer a deșeurilor de fildeș; acum este obținut prin calcinarea oaselor animalelor în vid, sortimentele de o calitate mai ridicată, conținând și deșeuri de fildeș şi de coarne de cerb, rezultate prin calcinarea pulberii de coarne de cerb, sau rinocer.
[3] Jan van Eyck, în jurul anului 1410, a fost primul producător al unui amestec de ulei sicativ stabil ce avea sa lege pigmenții minerali, dar nu primul artist ce folosea culorile de ulei. Antonello da Messina a adăugat oxidul de plumb la acest amestec, mărind astfel sicativitatea, iar Leonardo da Vinci a adăugat, acestui amestec, ceară de albine, ceea ce împiedica închiderea culorii. Giorgione, Titian şi Tintoretto, au adus modificări, iar Rubens a studiat acest amestec italian pe baza de ulei și i-a adăugat ulei de nuc, încălzit împreuna cu oxidul de plumb și mastic dizolvat in terebentina.
[4] Negru de fum se obține din funinginea rezultată prin ardere, în condiții de aer insuficient, a hidrocarburilor: gaze naturale, unele produse petroliere, dar și uleiuri organice grase, uleiuri minerale, produse obținute din distilarea cărbunelui, rășini, etc.
[5] Metanul a fost descoperit de fizicianul italian Alessandro Volta in 1778 (gaz de baltă) in mâlul de pe malurile lacului Maggiore. Denumirea actuală i-a fost dată de chimistul german A.W. von Hoffman, derivată de la metanol. Se găsește și în țara noastră, sub formă de zăcăminte naturale cu puritate ridicată ( 98%-99% ) la: Sărmăşel, Copşa Mică, Bazna, Nadeş, Șincai, Deleni ş.a.
[6] În 1864, în America, a fost dezvoltat un proces de producere a unui negru mai potrivit pentru acuarelă, respectiv pentru un mediu apos, pigment care a fost utilizat mai târziu pe scară largă. S-a folosit tot gazul natural, ca materie primă. Pulberea rezultată a avut o granulaţie fină, această caracteristică permițându-i să se răspândească mai bine în apă, dar nu numai.
[7] La ora actuală diversitatea este largă, şi se pot da numeroase exemple de cerneluri care corespund cerințelor impuse de tehnicile de gravură, sau, cum este, de exemplu, formula de cerneala Epson, cerneala neagră de tip pigment, de o calitate deosebită, pentru imprimări de documente diverse etc.
[8] Ca principale caracteristici: sunt insolubili în lianții folosiți la fabricarea lacurilor si vopselelor, finețe a particulelor, putere de acoperire, putere de colorare, putere de uscare, indicele de ulei, compatibilitatea – capacitatea pigmentului de a se amesteca cu alți pigmenți sau lianți, fără a i se modifica proprietățile, rezistență la lumină și la intemperii, rezistență la temperatură, la acizi, soluții alcaline, ș.a.
