Mai jos, chiar partea de început „introducerea” (obligatorie, va diferi de la o lucrarea la alta, insă, pe scurt, se trec în revistă capitolele și metodele de cercetare folosite).

Cuvinte cheie: negru, semiotica colorii negre, fotografia alb-negru, fotografia low-key, pictură, arta abstractă, dialogul dintre medii, relația dintre artist și opera de artă, negrul și sacrul, negrul social, negrul în psihanaliză, nonmanifestare, relația dintre subconștient și expresia artistică, realitate fizică, redare a sinelui, transcendență prin artă, conceptualism, experiment, metafizică.

Obiectivul principal al prezentei teze de doctorat, după cum rezultă din chiar titlul acesteia, este o sondare a dimensiunii estetice și perceptive a negrului, în arta contemporană. De altfel, investigând propriul trecut, s-a conturat, în paralel, ipoteza interogării existenței unei ipotetice legături, de tip cauză-efect, între subconștient/conștient și predominanța culorii negre în expresia artistică. Pornind de la afinitatea personală pentru această culoare, exprimată, de altfel, și prin lucrările realizate în ultimii ani, s-au relevat o serie de concepte interconectate: timpul, spațiul, cosmosul, nașterea, drama, moartea, sacralitatea, exprimarea sinelui, sondarea subconștientului etc. Inevitabil, am dorit să explorez ipoteza mai sus menționată, prin metode de cercetare științifică și experimental-aplicative specifice domeniului artelor vizuale.

Având în vedere amploarea temei cercetate, o condiție sine-qua-non a derulării studiului, a rezultat a fi, caracterul intra- și interdisciplinar al cercetării. Astfel, în paralel cu obiectivul principal, s-au avut în vedere o serie de obiective secundare, precum: stabilirea valențelor culorii negre și a dominanței valorice, în diverse lucrări de artă analizate; descoperirea unei posibile cauzalități între utilizarea negrului în opera de artă, raportată la personalitatea artistului; analiza comparativă a semioticii negrului în arta modernă și contemporană, cu accent pe fotografie și pictură; realizarea unui demers aplicativ/experimental și conceptualizarea acestuia, în vederea coroborării rezultatelor, cu cele obținute pe cale științifică.

Motivația intrinsecă a alegerii prezentei cercetări, are la bază un cumul de factori, o parte dintre aceștia datând încă din perioada  în care s-a elaborat lucrarea de licență, lucrare care a avut la bază fotografia low-key. Pe parcursul studiilor ulterioare, pe fondul interesului față de filozofie, sociologie, psihologie și estetică, această preocupare s-a accentuat, și inerent, au apărut o serie de întrebări,  având ca numitor comun opera de artă în care predomină culoarea neagră sau, cea elaborată, având la bază doar această culoare, precum și conceptualitatea acesteia.

Structura tezei de doctorat cuprinde cinci capitole, pe parcursul cărora s-a analizat tema, cercetată din perspectiva artistică, istorică, filozofică și psihosocială.

Capitolul 1, teoretic, ancorat pe literatura de specialitate, presupune o succintă analiză descriptivă a realizărilor și cunoașterii, din domenii vizând descompunerea și recompunerea luminii, teorii ale percepției vizuale, sinteza aditivă/subtractivă, proprietățile suprafețelor de a schimba direcția luminii, percepția culorii, adaptarea la întuneric a ochiului uman.

Capitolul 2 abordează aspecte legate de prezența negrului în zona științelor naturii, dat fiind faptul că, valoarea estetică a negrului este legată, uneori, de cosmogonie; s-au relatat elemente de ordin tehnic ale culorii negre, cu corespondent în artele vizuale, dar și abordarea acestuia în literatura de specialitate.

Capitolul 3 tratează, prin observație și interpretare subiectivă, aspecte de ordin estetic, hermeneutic, fenomenologic, contextual, social, vizând un traseu cronologic al negrului în opera de artă. S-a accentuat importanța unor curente artistice reprezentative pentru (re)definirea și orientarea valențelor culorii negre, și s-a sintetizat parcursul tematic al negrului în arta modernă și contemporană, respectiv tendințele experimentale, în fotografia contemporană. In continuare, în subcapitolul 3.2, s-a analizat simbolistica  negrului în diverse culturi, separat, pe aria negrului sacru, social, respectiv cea a negrului aparținând psihanalizei.

Capitolul 4, începe prin a analiza negrul, din punct de vedere al valorii sale estetice și perceptive, în fotografia alb-negru, cercetându-se, inclusiv, modul în care a fost folosit clar-obscurul în fotografie și la ce concluzii se poate ajunge, privind limbajul vizual specific acestuia. Referitor la fotografia contemporană, în raport cu artele plastice, s-a evidențiat, prin exemplificare și interpretare, exclusivitatea care delimitează fotografia, de alte stiluri de exprimare artistică.

În continuarea cercetării, relativ la evoluția fotografiei în raport cu unele dintre cele mai importante curente artistice, s-a analizat corelarea și influența acestora, asupra diverselor genuri de fotografie. În studiul observațional care a vizat rayografiile lui Man Ray, s-a urmărit modul de transformare a cadrului estetic al fotografiei, cu accent pe relația valorică dintre alb și negru, lumină și întuneric, ș.a. Urmărind, în continuare, subiectul, s-a cercetat, comparativ și descriptiv, abstractizarea rezultată în urma utilizării deliberate a clar-obscurului, de către teoreticianul și artistul László Mohaly-Nagy, prin analogie cu unele explorări creative din sec. XXI.

Cum, anterior, s-au evidențiat multiplele semnificații/ dimensiuni pe care le are negrul, atât din punct de vedere semiotic, cât și din punct de vedere al evoluției în artă, s-a considerat ca fiind inerentă incursiunea în fotografia nocturnă, rezultând, prin analiza lucrărilor unor figuri marcante din domeniu, faptul că întunericul poate fi, atât un context fertil pentru emoții negative, cât și unul al dezinvolturii, al eliberării.

Capitolul 5 – subcapitolul 5.1. prezintă două studii de caz colective: Grupul Magnum Photos și Fotografia low-key. Având în vedere că arhiva grupului Magnum reunește peste un milion de fotografii, aparținând celor peste 160 de membri pe care i-a avut de-a lungul timpului, selecția a fost o sarcină dificilă, așa încât, pentru relevanța necesară temei de cercetare, s-a avut în vedere, ca și criteriu de bază, dominanța negrului, în diverse serii sau proiecte fotografice. Modalitatea principală de analiză s-a bazat pe o  interpretare subiectivă, axată pe materialele avute la dispoziție, pe cercetarea contextului regional, social, politic, în care au fost realizate fotografiile. De menționat faptul că fotografia umanistă, caracteristică grupului Magnum, parcursul acesteia și modul prin care ea contribuie la cunoașterea condiției umane, a fost motivul major care a stat la baza alegerii acestui studiu de caz colectiv.

În ceea ce privește limbajul vizual specific fotografiei low-key, cercetarea, în raport cu arta contemporană, s-a constituit, de asemenea, într-un  studiu de caz colectiv. Aceasta datorită numărul mare de resurse, a posibilității de a analiza, în mod diferit,  tipuri diferite de date. Rezultatele s-au concretizat printr-un tabel sintetic vizând rolul negrului, temele abordate, contextul, ș.a.

În subcapitolul 5.2., cercetarea abordează trei studii de caz individuale: Petru Lucaci, Joan Witek și Touhami Ennadre, fiecare dintre acestea începând cu inventarierea documentelor analizate, etapele aferente și încheindu-se cu concluzii, relevante pentru tema cercetată. Referitor la valențele culorii negre în arta artistului Petru Lucaci, aceasta predomină, în discursul vizual al artistului, care, astfel, își pune în valoare demersul artistic (valențe, percepție, concept, interpretare). De remarcat faptul că, aici, negrul nu are valențe negative, ci dimpotrivă: un rol eliberator, purificator, al propriului sine. De asemenea, negrului îi sunt atribuite convingeri metafizice: negrul ancestral care acoperă defectele lumii, evidențierea extremelor lumii în care trăim și un impuls de a le estompa, prin folosirea negrului, legătura omului cu geneza, nașterea etc. Lucrările artistei Joan Witek  transmit un sentiment de mister, iar negrul, unica sa alegere, are nenumărate tonuri și semnificații. Deși ar putea fi asociat, în mod tradițional, cu spațiul negativ și absența luminii și a culorii, în cazul lui Witek, negrul funcționează ca singur indicator al semnului și al formei.

Touhami Ennadre, cel de al treilea caz studiat, operează, exclusiv, în zona fotografiei low-key. Lumea umbrelor din lucrările lui Ennadre, evocă puternice emoții, dar și o reamintire dinamică, debordantă de energie și luciditate. Forța motrice din spatele operei lui Ennadre este dorința, necontenit reafirmată, de a alunga frica de moarte, conștientizarea condiției umane.  Artistul imortalizează, prin creație, dispariția, și o face pentru a-i extrage chintesența, pentru a-i consacra memoria, un fel de memoria temporis, lumea lui fiind un tărâm al mitului, mitul originii și cel al sfârșitului.

Capitolul 6. este axat pe interviu, ca metodă de cercetare. Relativ la interviul de grup, din cadrul subcapitolului 6.2., acesta a fost facilitat, la cerere, de către New Jersey State Council on the Arts (S.U.A.), în perioada 9-21 aprilie 2022, și s-a desfășurat pe platforma Zoom, ideea urmărită fiind aceea a valențelor negrului în procesul personal de creație al celor șapte artiști americani, contemporani, participanți.

În continuare, în completarea interpretării dimensiunii sociale a negrului, în subcapitolul 6.3., s-au avut în vedere rezultatele obținute în urma unui Focus grup, desfășurat în data de 17 martie 2022- orele 09:30-11:00, la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu un 16 studenți- an III, specializarea: modă-design vestimentar, prezentă la discuții, fiind și Dna lect. univ. dr. Riemschneider Eugenia Elena.

Analiza raportării și a propriei mentalități legate de negru, a constituit obiectivul principal al Interviului de tip expert (subcapitolul 6.4.), desfășurat în cadrul cabinetului de specialitate al psihoterapeutului Alina Anghel, din Timișoara: s-a considerat a fi o întrevedere utilă și necesară, în contextul temei cercetate.

Pentru a interoga diverse aspecte legate de percepția și estetica culorii negre în spațiul contemporan, în subcapitolul 6.5., s-a recurs la elaborarea, demararea și analiza unei cercetări mixte: s-a folosit platforma QuestionPro, chestionarul mixt creat, conținând atât întrebări cantitative, cu variabile fixe, cât și întrebări specifice cercetării calitative, cu variabile dinamice. Respondenții au fost recrutați prin intermediul platformei Prolific Academic LTD, o companie specializată pe studii academice.

Atât în cazul studiilor de caz, cât și în cazul cercetării mixte, s-au creat, după cum prevede metodologia cercetării, tabele de inventariere a documentelor consultate, etape de analiză a datelor, sinteze comparative, tabele rezumative, diagrame, etc. După cum rezultă și din metodologia utilizată în cercetarea artistică, în „Clarificări conceptuale privind metodele de cercetare adoptate” – Metode de cercetare utilizate”, s-a precizat  faptul că cercetarea științifică nu exclude cercetarea experimentală, aplicativă, rezultatele demersului practic- conceptele rezultate în urma acestuia, putând fi comparate, și completându-se reciproc, cu  concluziile apărute în urma metodelor de cercetare științifică. S-a apelat deci, și la un demers aplicativ, non-empiric, prezentat în capitolul 7., scopul fiind acela de a corela rezultatele cercetării științifice, cu o cercetare „prin și pentru artă”, concretizată prin expoziția personală Dincolo de Negru, care a avut loc la Galeria de artă  Helios a Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Timișoara, în anul 2021, între 14-28 august. Complementar cu seriile fotografice, având ca fundament universalitatea și metafizica negrului, am experimentat pictura și arta generativă, practicată și studiată de-a lungul ultimilor doi ani. În toate lucrările, am avut în vedere premisele tezei de doctorat. Trebuie menționat faptul că demersul aplicativ nu a fost conceput ca un proiect de cercetare profesional, ci, mai degrabă, ca un studiu de caz.

Referirile din prezenta lucrare, acoperă, în principal, cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea, cu incursiuni pasagere în intervale de timp anterioare, incluse, datorită unor evenimente marcante, a căror menționare s-a considerat a fi utilă, pentru o cât mai completă analiză.

Astfel, cercetarea de față, își propune să aducă un aport la cunoștințele și interpretările privitoare la obiectivele propuse, pe baza interpretării rezultatelor obținute prin metodele de cercetare, empirice și non-empirice adoptate și, de asemenea, să deschidă calea către noi oportunități de cercetare în domeniu.

Metodele de cercetare utilizate în prezenta teza de doctorat

Vorbind despre cercetarea artistică, Ruxandra Demetrescu, artist și profesor la Universitatea de Arte din București, subliniază, printre altele, faptul că: „ Pe fundalul cercetării artistice… privirea noastră se remodelează, căutând și descoperind și alte dimensiuni, decât nobila plăcere izvorâtă din contemplarea frumosului.”[1]

În același sens, Anke Haarmann, profesor, Director de Practică și Teoria Cercetării în Artele Vizuale la Academia Regală de Artă din Haga, afirmă: „Artele vizuale pot fi privite, nu doar ca teritoriu al contemplării estetice, unde predomină frumosul … Ele pot fi înțelese, sau evaluate, ca instrumente de examinare critică a culturii și a societății în care ne aflăm”[2]

Referitor la tipurile de cercetare asociate domeniului artelor vizuale, după cum sunt definite și clasificate de către Cristopher Frayling, în volumul său „Royal College of Art Research Papers”,^[3] metode aplicate și în prezentul demers de cercetare, acestea sunt:

1. a) cercetarea despre artă – se referă la studiul unei teme anumite. În acest caz, contribuția proprie, ia forma unor concluzii, rezultate în urma aplicării corecte a metodelor de cercetare științifică. În prezenta teză de doctorat, au fost aplicate următoarele metode de cercetare științifică: cercetarea observațională, interpretarea subiectivă, studiile de caz individuale, studiile de caz colective, interviul de grup, interviul de tip expert și varianta focus grup. Cercetarea despre artă, presupune, inclusiv, publicarea de articole, și/sau studii, în reviste recunoscute în domeniu, respectiv în volume colective. O listă care acoperă acest ultim aspect și anume articolele publicate pe parcursul anilor de studiu, în cadrul Școlii Doctorale de Artă, se regăsește la anexa: „Articole publicate”.
2. b) cercetarea prin și pentru artă, s-a realizat, în cazul de față, printr-o cercetare aplicativă, materializată sub forma expoziției „Dincolo de negru”, derulată pe simezele Galeriei Helios, a UAPR Timișoara, în august 2021 (capitolul 7). În general, cercetarea prin și pentru artă, se poate materializa prin: expoziții, workshop-uri, sau varii evenimente artistice care, chiar dacă nu iau forma „clasică” a proiectelor de cercetare științifică, sunt proiecte care presupun un proces similar celui științific, implicând o cercetare aplicativă, inclusiv reflecția artistului asupra materialelor cu care operează, respectiv experimentele și activitățile pe care acesta le realizează în cadrul procesului artistic.

În cercetarea pentru artă, procesul de gândire: temă – ipoteză – metodă – rezultate, este parte a produsului artistic,  scopul său nefiind comunicarea verbală, ci comunicarea vizuală, iconică sau imagistică, iar indicatorii specifici domeniului: număr de cronici, recenzii, număr de vizitatori, calitatea galeriei, în care se desfășoară expoziția, etc. putând oferi, printre altele, indicii asupra calității actului artistic respectiv.

După cum rezultă, în prezentul demers au fost adoptate tipurile de cercetare menționate. În cele ce urmează, vor fi analizate, pe scurt, câteva aspecte relativ la caracterul cercetării, la perspectivele acesteia, dar și la factorii motivaționali, după cum se argumentează în literatura de specialitate. Se va avea în vedere faptul că cercetarea artistică este trans-disciplinară, deoarece impune abordarea nu doar a temelor din sfera artelor, ci face apel și la estetică, filosofie, sociologie ș.a.

În „Artistic Research” (2004), Henk Slager punctează caracterul subiectiv al cercetării artistice. În timp ce, în Modernism, se considera că artistul nu este nevoit „să explice”, cele mai interesante realizări artistice din Post-modernism, se situează la granița dintre cognitiv și senzorial – conceptualizarea practicii artistice: Conceptualismul anilor 1960 combină cercetările teoretice, cu lucrări practice, printr-un mecanism conceptual creativ. În același sens, după cum menționează Estelle Barrett în „Practice as Research” (2010), cercetarea artistică este motivată de factori emoționali, personali și subiectivi, iar Janneke Wesseling, în „See It Again, Say It Again: The Artist as Researcher” (2011), apreciază, la rându-i, că cercetarea artistică are loc numai prin reflecție teoretică și aplicativă.

Metodele de cercetare artistică care au fost utilizate în prezenta teză de doctorat, sunt specifice științelor socio-umane, ele fiind validate de literatura de specialitate.^[4] Având în vedere caracterul vast al temei de cercetare, s-a avut în vedere ceea ce Viktor Mașek numește structuralism estetic.^[5]

Acesta presupune înțelegerea artei ca un complex de relații, dar și aplecarea spre obiectul de artă ca atare, independent de cauza care l-a generat, de finalitatea sa proprie și de procesul său de devenire. Atitudinea sa gnoseologică evită orice interpretare „speculativă”, rezumând-se strict la cunoaștere, observație, descriere și interpretare. Totodată, el atribuie cercetării artistice o perspectivă psihologică și una sociologică, considerând ca fiind necesară, în contextul cercetării artistice, atât practica experimentală cât și cea teoretică, practici care converg și cuprind perspectiva psihologică, în contextul în care fenomenele estetice au valoare doar dacă trezesc o anumită reacție emoțională. În lipsa acestei relații Maşek este de părere că:

„Valoarea estetică a unei opere iese in evidență abia atunci când trezește un puternic ecou interior, in subiectul receptor, atunci când determină, in acesta, un complex de acte de trăire şi gândire.”^[6]

Astfel, conchide el, fenomenologia, existențialismul, psihanaliza, semiotica stau la baza psihologiei creației și receptării artistice, concept pe care, de altfel, prof. univ. dr. Cristian Baicuș îl sumarizează, numindu-l „mixed methods research”.^[7]

În cazul perspectivei sociologice, cea a artei „își propune ca obiectiv studierea fenomenului artistic…”^[8] iar metodele sociologiei generale (observația, ancheta, chestionarul, interviul, interpretarea) „întregesc abordarea relațiilor reciproce dintre societate si artă„.^[9]

Această opinie nu este una izolată, ea fiind tratată și de nume consacrate, precum: P. Francastel, R. Escarpit, T. W. Adorno ș.a. De asemenea, Leo Spitzer, critic de artă, un consacrat, în domeniul stilisticii secolului XX, accentua faptul că: „între modul de a te exprima, și modul de a gândi și a simți, există o legătură nemijlocită. Expresia este manifestarea exterioară, directă, a vieții interioare”^[10].

În primul caz, creația artistică fără contextualizare, iese din aria artei conceptuale. Bineînțeles, artistul este liber să explice opera de artă, sau nu. Dar în contextul unui doctorat, este imperios necesară descrierea conceptului/conceptelor care stă/stau la baza creației artistice. În al doilea caz, pregătirea artistului, care poate fi confirmată prin activitatea sa profesională, este tocmai elementul care îl validează pe acesta să observe, să descrie, constate și să concluzioneze.

Relativ la percepția estetică, este de menționat și studiul semiotic utilizat, printre altele, pentru tratarea capitolului legat de simbolistica negrului în diverse culturi, o direcție modernă de investigare obiectiv-științifică a artei, importanța acesteia fiind dată de statutul dublu, în raport cu celelalte științe: semiotica ca știință de sine stătătoare și folosirea acesteia ca instrument de investigație universal (cod, semnificație, mesaj, conotație, denotație).

În concepția lui Charles William Morris: „o analiză exhaustivă a unui semn, cu ajutorul metodei semiotice, va tinde așadar să pună în evidență raporturile sale cu alte semne, cu desemnatul actual, sau potențial și cu interpretul său„^[11] și că „aplicarea metodei semiotice, la analiza artei, este justificată de identitatea dintre artă si semn„.^[12]

Astfel, simbolismul are atât caracter de cunoaștere (raport dintre semnul artistic și realitate), cât și de comunicare (raport dintre semnul artistic si receptorul său): ”o opera de artă, ca semn artistic, există numai în cadrul unui proces de interpretare numit percepție estetică.”^[13]

Astfel, se poate concluziona că între artist și demersul său de cercetare, există o relație strânsă și fundamentală, în urma căreia „noul”, baza oricărei cercetări, mai ales în cazul demersurilor de cercetare din aria artelor vizuale, este contribuția artistului: în cazul de față, după cum s-a subliniat, contribuția proprie face obiectul capitolelor 4-6, ce au la bază metode de cercetare științifică, iar capitolul 7 este constituit din demersurile aplicative, experimentale, în concordanță cu rezultatul cercetării științifice.

Capitolul 8 este dedicat elaborării concluziilor rezultate, precum și posibilelor căi de cercetare ulterioare.

– rezultatele și concluziile principale ale tezei

– bibliografia tezei de doctorat

Lista publicațiilor în tema tezei de doctorat:

• GOMBOȘ, Atila (2020), „Ontologia operei de artă în contemporaneitate și contextul său interdisciplinar” în Caiete de Arte și Design, Editura Eurostampa, nr. 8 (8), pp. 42–45, ISSN 2393-042X;
• GOMBOȘ, Atila (2021). „Niveluri perceptive ale negrului în arta contemporană”, în  „Tendințele actuale în științele umaniste”, Vol I, Ed. Universității de Vest din Timișoara, Timișoara, 2021. pp. 221-228, ISBN 978-973-125-848-5
• GOMBOȘ, Atila (2021), „Dincolo de Negru”, în 4 Foi de Artă, Numărul 33, Septembrie, 2021, p.5, p.7, ISSN 2668-0238, ISSN-L 2668-0238.
• GOMBOȘ, Atila (2021), „Analiză critică a evoluției negrului în artele plastice” în RevArt, Editura Eurostampa, vol. 38, nr. 3., 2021, ISSN: 1841-1169, pp. 154-164.
• GOMBOȘ, Atila (2022). „Estetica negrului: între percepție și expresie artistică” în Caiete de Arte și Design Editura Eurostampa, nr. 9, pp.164 – 173, ISSN 2393-042X;
• GOMBOȘ, Atila (2022), „Despre negru în artele vizuale” în EmART, Anul 3, nr. 13, Ianuarie 2022, pp. 22-25, ISSN: 2734 – 7923

Notă informativă:

Prezentul fragment de text (c. 2.4.1.) este publicat liber, cf. Anexei nr. 9, cu optiunea de publicare distincta a tezei/fragmente din Tezei de Doctorat cu titlul: „Negrul: Dimensiune estetică în pictura și fotografia contemporană”, autor: Atila GOMBOȘ, coord. științific prof. univ. dr. habil Stelian ACEA, IOSUD, FAD, UVT – susținută public la data: 21 iunie 2024. Atribuirea titlului doctor s-a acordat autorului, prin ordinul Ministerului Educatiei, nr. 7692/06.12.2024.

De asemenea, orice informație, idee originală, concluzie și/sau text este protejată de legea 8/1996, actualizată 2024. Se poate folosi hyperlink-ul (link catre pagina/site) pentru atribuire copyright, in limita a maxim 200 cuvinte.

Bibliografie, note și alte referințe: