Cernelurile negre, tușul, hârtia și caligrafia chineză

Cunoscută în cultura și civilizația chineza, încă din mileniul al III-lea î.Hr., cerneala de China, la început, un lac ce se aplica pe suprafețe, cu ajutorul unor bețe de bambus, ulterior, a fost obținută dintr-o pulbere  neagră, care se înmuia în apă, înainte de a fi folosită. Mai târziu, începând cu anul 260 i.Hr., această cerneală, tușul, a început sa fie fabricat din negru de fum, obținut din combustia lacului, cu cărbune de lemn de brad.

După o rețetă coreeană, preluată in anii 600, a început să se prepare, din negru de fum si gelatină de corn de cerb, cerneala de China, un tuș de o calitate deosebită, existând chiar, un manual despre prepararea cernelii, cu rețete si eșantioane. În mare parte, compoziția cernelurilor includea cenușă de pin, ulei de in, vegetale, lipici şi alte chimicale.

Cerneala solidă fabricată de Li-Tchao, in forme rotunde sau dreptunghiulare, renumită pentru rezistența și strălucirea sa, precum și celebrele batoane de tuș, ale lui Tchang-yu, decorate cu chipuri de dragoni si răspândind o aromă de mosc, au precedat marca cea mai cunoscută de cerneală chinezească, “Hui Ink”, fabricată din sec al XVIII-lea, in vechea manufactură care este incă in funcție și astăzi. De altfel, la Expoziția Internațională de la San Francisco, din 1915, Marele Premiu a fost acordat industriei chinezești de cerneală, pentru marca “Hui”.

Prepararea cernelii, pentru executarea unei picturi sau pentru caligrafiere, presupunea înmuierea batonului intr-o cantitate de apă, în funcție de intensitatea, nuanțele și contrastele dorite. Pictura in cerneală este una dintre vechile arte tradiționale orientale, laviul (regăsit și in tehnica renascentistă a clar-obscurului), numit și desen in cerneală de China, provenind din secolul al VI-lea.

Tușul se folosește și astăzi, pe scară largă, in domeniul artistic, în desenul tehnic, in microbiologie, histologie, etc. O cerneală pentru caligrafie, de bună calitate, trebuie să aibă o tentă neagră strălucitoare ( este acceptată și o reflecție verde închis, violetă, sau albăstrie), să fie netedă, să aibă o structură fină și, când este aplicată, să aibă un sunet clar. Cernelurile lichide de cea mai bună calitate sunt Yi-De-Ge Mo Zhi, Zhong Hua Mo Zhi şi Shu Hua Mo Zhi.

Hârtia – este considerată a  fi o altă mare descoperire făcută în China. Aici, cea mai veche scriere chineză, până în 771 î.e.n. s-a realizat pe oase de animale şi carapace de broască țestoasă, iar ulterior, cu instrumente de bronz, inscripționarea s-a făcut pe metal sau prin gravura în piatră. In acest sens, se poate menționa faptul că, încă în 221 î.e.n., a fost introdusă, ca scriere standard, vechea scriere chineză în stilul Xiaozhuan şi s-a realizat cunoscuta lucrare Gravura în Piatră de la Tai Shan.

Mai târziu, a fost folosită hârtia obținută din bambus, sau mătase, primul material de hârtie din țesătură, fiind descoperit într-un mormânt din orașul Xian An. În anul 105, a apărut ideea (Cai Lun) de a se fabrica hârtie din coji de copaci (de dud) fibre textile vechi, in, cânepă,  plase de pescuit. Hârtia obținută astfel, s-a dovedit a fi mai ieftină și de o calitate mai bună. Procesul de fabricare a hârtiei, în China, a atins apogeul în epoca Sui Tang, când au fost folosite coaja de lemn de santal, care ii conferea rezistență şi elasticitate şi tulpina de orez, care ii conferea finețe, cele două materiale oferind, în plus, şi o capacitate specială de absorbție a cernelii.

Această hârtie, Xuan Zhi, este de diferite categorii, in funcție de utilizare: o hârtie subțire, ușoară şi fină, pentru pictură şi caligrafie de mici dimensiuni, sau, un material gros şi aspru, compus din mai multe straturi, potrivit pentru caligrafie şi pictură de dimensiuni mari. În cultura chineză, pensula (Maobi), cerneala (Mo), hârtia (Zhi) şi piatra pentru cerneală (Yan) sunt supranumite Cele Patru Comori ale Învăţăturii (Wén Fáng Sì Bǎo).

Scrierea chineză – cu caracterele ei monosilabice, are la bază, ca și multe din alfabetele fonetice ale limbilor occidentale, vechile pictograme egiptene, hieroglifele. Dacă însă, în timp, limbile fonetice europene, nu au mai avut nimic în comun cu originile pictografice, limba chineză, a continuat evoluția scrierii prin pictograme, nedevenind o limbă fonetică. Astfel că, se vorbește despre o caligrafie, literele limbii chineze menținându-și construcția pătrată, fiecare caracter fiind compus prin diferite trăsături de pensulă, o varietate de forme şi prezentări.

Astăzi, chineza este singurul limbaj pictografic existent în lume, fiind compusă din peste 50000 de caractere distincte. Încă din vechime, maeștrii caligrafi chinezi, foloseau pensule cu vârful moale, care au ca principală caracteristică elasticitatea, astfel că vârfurile lor, după trasarea unei tușe, revin imediat la forma inițială.

În antichitate, textele chinezești erau scrise vertical, de sus în jos, de la dreapta la stânga, și ca rezultat direct al faptului că se foloseau, pentru scrierea timpurie, lamelele, șipcile de bambus ce puteau fi rulate. Aplicând același principiu de trasare a liniilor, cu cel folosit în scrierea tradițională, artiștii contemporani de caligrafie din China, experimentează scrierea caracterelor cu stiloul, sau cu alte instrumente cu vârful tare.

Tipurile de scriere folosite în zilele noastre în caligrafia chineză, exista deoarece fiecare are derivatele ei (vezi Fig. 1): scrierea standard (Kaishū), datând din anii 25-220 e.n., dezvoltându-se  acum 800 de ani, și atingând apogeul artistic în perioada anilor 618-907), și scrierea liberă (Xingshū). Alături de acestea, de-a lungul timpului, au apărut şi au evoluat alte trei scrieri: Zhuànshū (cea mai veche formă, folosită acum doar în realizarea sigiliilor pentru documente oficiale, sau ca semnătură). Lishū (tot o veche formă de scriere, apropiată, ca și configurație, de scrierea standard actuală) și scrierea cursivă (Caoshū).

Fig. 1: Scrierea Zhuànshū, scrierea standard-Kaishū, scrierea liberă- Xingshū, scrierea cursivă-Caoshū. Sursa: Photobucket.com, licență liberă în cazul fotografiilor în miniatură cf. TOS.

Se pot menționa, dintre capodoperele caligrafiei Chinei antice realizate în script standard, script care câștigase maturizarea pe parcursul dinastiei Tang, următoarele:

1. Prefața la poeziile compuse la Pavilionul Orhideelor (Fig. 2) este cea mai faimoasă lucrare de caligrafie a lui Wang Xizhi, compusă în anul 353, fiind una dintre cele trei capodopere ale caligrafiei în script standard. Wang Xizhi (303-361) a fost un caligraf chinez, care a trăit în timpul dinastiei Jin (265-420) considerat înțeleptul caligrafiei, și unul dintre cei mai apreciați caligrafi chinezi ai tuturor timpurilor, un maestru al tuturor formelor de caligrafie chineză, în special, al scriptului. Lucrarea descrie o adunare de 42 de literați la Pavilionul Orhideelor ​​de lângă orașul Shaoxing, provincia Zhejiang, în timpul Festivalului Primăverii și Luminozității, pentru a compune poezii și a savura vin. Wang a scris o prefață pentru colecția tuturor poeziilor create cu acea ocazie. Formată din 324 de caractere chinezești în 28 de rânduri, prefața înregistrează frumusețea scenei naturale din jurul pavilionului și timpul fericit pe care l-au petrecut împreună și, de asemenea, descrie emoțiile vieții. Împăratul Taizong al dinastiei Tang a admirat atât de mult opera, încât copia originalului, se spune că a fost îngropată, împreună cu împăratul, în mausoleul său.
2. În memoria lui Confucius într-un vis, (Fig. 3) o lucrare reprezentativă a lui Ouyang Xun (557-641), un cărturar confucianist și caligraf imperial de la începutul dinastiei Tang (618-907). El este cunoscut ca unul dintre marii caligrafi ai perioadei Tang timpurii. Lucrarea, 33,6 x 25,5 cm, este formată din 78 de caractere in script standard, în nouă rânduri. Este tipică pentru scrierile lui Ouyang din ultimii săi ani și este cea mai remarcabilă piesă dintre cele patru lucrări ale sale care există și astăzi. Este cunoscută drept cea mai bună caligrafie cu scenarii regulate din China. Seamănă foarte mult cu Prefața la poemele compuse la Pavilionul Orhideelor a lui Wang Xizhi, care arată că Ouyang a învățat din stilul Wang, dar a avut și îmbunătățiri proprii. Acum este expusă în Muzeul Provincial Liaoning din Shenyang.

Fig. 3: Ouyang Xun, In Memory of Confucius in Dream, reproducere de pe pagina web: http://www.china.org.cn/top10/2011-11/11/content_23885318_6.htm

Fig. 2: Wang Xizhi, Preface to the Poems Composed at the Orchid Pavilion. Sursa: https://en.dpm.org.cn/collections/collections/2015-05-27/3925.html

În ceea ce privește scrierea cursivă, Muzeul Palatului Național din Taipei, respectiv Muzeul Provincial Liaoning din Shenyang, prezintă lucrări reprezentative pentru arta caligrafiei Chinei antice, printre care:

4. Poezii în scriere cursivă – una din lucrările lui Zhu Yunming (1460-1527), savant și caligraf al dinastiei Ming (1368-1644). Scriptul cursiv, agitat, al lui Zhu Yunming are un special farmec artistic, amintind de o partitură muzicală pasionată. Lucrarea, având dimensiunile 1147,5 x 36,1 cm, constă din patru poezii care au fost compuse de Cao Zhi (192–232), un poet celebru care a trăit în perioada târzie a dinastiei Han (25-220) – Fig. 4.
5. Eseul cu o mie de caractere în scriere cursivă, a fost scris de Zhao Ji (1082-1135), împăratul Huizong din dinastia Song (960-1279). El a fost, mai degrabă un poet, pictor, caligraf și un muzician desăvârșit. Această lucrare de caligrafie cu scriere cursivă, 1172 x 31,5 cm, formată din 1.000 de caractere, a fost un material care acoperă științe naturale și cunoștințe sociale. Terminat în 1112, împăratul a scris eseul pe un sul lung cu modele de fundal auriu pictate de pictorii imperiali. Scrierile și fundalul s-au potrivit perfect, creând această capodoperă rafinată. Stilul unic pe care l-a dezvoltat împăratul – scriere subțire de aur, asemănătoare cu filamente de aur răsucite, a exercitat o influență deosebită asupra generațiilor ulterioare de caligrafi, lucrările sale devenind modele pentru studiu (Fig. 5).
6. Autobiografia (Muzeul Palatului Național din Taipei) este o lucrare reprezentativă a caligrafului Huai Su (737-799) realizată în ultimii săi ani, în timpul dinastiei Tang (618-907). Huai a fost un călugăr, precum și un adept al artei scrisului cursiv. Lucrarea, transcriere a unui poem, are dimensiunile de 755 x 28,3 cm, și este formată din 698 de caractere în 126 de rânduri. Huai a folosit o pensulă fină pentru a scrie caractere destul de mari. Cursele sunt rotunjite și strălucitoare, ca niște fire de oțel ondulate și îndoite. O forță cursivă se degajă din întreaga piesă, exprimând libertate și spirit, dar și reținere (Fig. 6).

Fig. 4: Zhu Yunming, Poems in cursive script, 22-220, sursa: http://www.artnet.com/artists/zhu-yunming/poem-in-cursive-script/

Caligrafia chineză a rămas esențială pentru arta chineză de-a lungul secolului al XX-lea, ea continuă să evolueze în lumea artei contemporane,  mulți artiști moderni dezvoltând stiluri și tehnici mai libere, bazate mai puțin pe modele istorice. De exemplu, Prelude to Water Melody comparată cu lucrarea Numărul 16 a lui Jackson Pollock (1949): caligrafia lui Wang are similitudini cu concentrarea lui Pollock asupra gestului și tehnicii vizibile.

Cu toate acestea, ajung la o destinație comună pe rute antitetice. Iar dacă picturile gestuale ale lui Pollock au respins forma, în favoarea abstracției, tot astfel, scriptul cursiv dinamic al lui Wang, se desprinde de lizibilul unei tehnici caligrafice istorice, tradiționale.

Wang Dongling este recunoscut pe scară largă drept unul dintre cei mai celebri caligrafi actuali din China. Lucrările experimentale ale artistului, cu luanshu (scrisul haosului), extind venerata tradiție de caligrafie chineză printr-un stil dinamic care face textele aproape complet indescifrabile. Caligraf modernist, el este asociat cu mișcarea experimentală a cernelii din anii ’90, care a promovat gestualul în defavoarea conținutului, împărtășind totuși, preocupările caligrafiei tradiționale, care pune accent pe actul scrisului ca expresie a relației dintre artă și corp.

Entangled Script este punctul culminant al căutării lui Wang Dongling pentru o artă care este atât universală, cât și chinezească, orientată spre viitor și ferm întemeiată în trecut. Wang Dongling se desprinde complet de grila implicită a caligrafiei tradiționale, împletind personaje individuale și coloane întregi într-un câmp amorf. Liniile caligrafice își iau zborul în variațiile lor de textură și ritm și totuși rămân slab legate de text, deoarece performanța muzicală este de a nota și de a măsura.

Alt artist, Xu Bing folosește liniile din caractere chinezești, pentru a reproduce texte în limba engleză, încercând, într-un fel, a înțelege lumea din jurul nostru. Astfel, în Zen Poetry No. III, Xu comemorează atacul din 2001 asupra Turnurilor Gemene din New York. El citează un poem budist în care praful este o metaforă pentru natura iluzorie a existenței umane, în paralel cu praful aruncat în sus de prăbușirea Turnurilor Gemene.

În fața unei tragedii care a zguduit lumea, munca lui Xu este o reflecție meditativă și sensibilă asupra experienței umane împărtășite. Scenariul transcultural în care este scris versetul, îl face un mesaj cu adevărat internațional. Istoria caligrafiei chineze poate părea fără limite, există nenumărate puncte de intrare în această lume deosebit de creativă și expresivă. Colecțiile muzeelor ​​internaționale o reflectă.^[1]

^[1] Han Jia’ ao, Rebecca T. Hsieh & Richard Hsieh, “Chinese Calligraphy”, Peking University Press, Beijing, 2008, p. 3-45.