Arta este o formă de expresie ce tinde mereu să pună in valoare senteminte, gânduri, emoții sau trăiri. Este un mijloc de comunicare pe care oamenii l-au cultivat de-a lungul timpului ca fiind principala formă de evidențiere a conștiinței intelectuale.
Arta este reprezentarea a ceea ce fiecare om simte. Adună credința, gândirea, personalitatea, puterea, slăbiciunea, bunăvoința, tot ce tine de acel om. Este dăruire. Arta este tot ceea ce ai în suflet și în minte, tot ceea ce poți transmite celor din jur într-o formă elaborată. Despre artă nu poți spune că e „ușoară” sau „grea”. „Cântărește” atât cât un om poate duce. Reprezintă omul, de fapt, reprezintă persoana lui. Arta nu înseamnă perfecțiune, înseamnă trăire.
Nu este vorba doar despre un obiect de artă sau despre un talent înnăscut, ci despre ceea ce o persoană poate realiza cu toată ființa sa. Nu este ceva palpabil. Este o materie a divinului. Trebuie să treci granițele simțirii că să fie vorba despre artă. Trebuie să poți atinge oamenii cu ceea ce faci. Trebuie să te poți traduce prin artă. Trebuie să poți vorbi prin ea și trebuie să poți trăi prin ea.
În sens larg, arta ceste principala formă de expunere care a lăsat în urma sa primele legături ale trecutului omenirii. Dacă ne întorceam în timp, mai precis, în urmă cu 3000 de ani, se poate nota importanța artei asupra popoarelor din Antichitate. Un bun exemplu în acest sens îl regăsim in Egiptul Antic unde, atât pentru oamenii de rând, cât și pentru cei cu cel mai înalt rang, picturile întipărite pe pereții piramidelor sau templelor au adus inclusv în prezent povești, istorii și un trecut al umanității.
De asemenea, in Grecia Antică, arta reprezenta principala sursă de educare a poporului și singura modalitate prin care oamenii evadau din cotidianul zilnic. Dacă în cele două dimensiuni ale istoriei umanității expuse nu am adus amite de principalele forme de expresie a artei (literatura, pictura, muzica, sculptura), acum, revenind la perioada contemporană pot să amintesc faptul că formele clasice ale acestei modalități de exprimare au evoluat.
Într-un secol al modernității si al tehnologiei, noile forme de artă sunt apogeul lumii moderne care sparge canoanele clasice ale trecutului. Ca noi forme artistice, de la pictură, teatru sau sculptură s-a ajuns la fotografie, cinematografie sau grafică. Cele trei forme de expunere ale artei în viziune modernă reprezintă blianțul între trecut și prezent în ceea ce numim istoria si evoluția artei.
În prezenta lucrare se pune accent pe o anumita formă a artei, fotografia. Fotografia este cea mai cunoscută și întâlnită față a artei contemporane, reprezentând una din primele forme revoluționare artistice. Astfel că, in acest prim capitol se urmărește atât importanța fotografiei și rolul acesteia în rândul artiștilor, cât și procesul compozițional al acesteia.
Fotografia, artă cinetică
Rezumând partea introductivă a acestui prim capitol se poate trasa o linie definitorie care nu contestă că arta este limbajul viziunii unui om, artistului. Este un mijloc de comunicare prin care omul, artistul, reușește să transmită o emoție, o stare sau un gând. În diferitele sale modalități de exprimare se poate aminti și de arta fotografică. Fotografia este arta viziunii spațiale prin care artistul sau, mai bine zis, fotograful surprinde o imagine în interiorul aparatului de fotografiat. Însă, de-a lungul timpului arta fotografică a surprins mai multe etape, la fel ca toate celelalte ramuri artistice. Dacă în pictură se poate vorbi despre pictori renascentiști, în literatură despre scriitori romantici, clasici sau moderniști, în fotografie se poate vorbi despre contemporaneitate.
Despre fotografie se poate vorbi ca fiind o artă cu și despre perioada contemporană, deoarece este produsul unei evoluții tehnologico-culturale. Ultimii ani, mai exact din anii 1970 și pănă astăzi, mediul a fost definit de noi tehnologii și formate, printre care, cele mai importante descoperiri fiind fotografia colorată, manipularea digitală și tehnicile de printare de înaltă calitate. Cu toate acestea, fotografii contemporani au căutat să aplice constant aceste noi tehnici în compiziții și subiecte tradiționale. Astfel, se poate vorbi despre o viziune nouă a tradiționalului, o viziune experimentală, dar care poate avea un mare impact și efect asupra acestui domeniu artistic.
Din punct de vedere științific, fotografia este o artă cinetică. Este un produs al imaginii si al luminlor redate prin diferite modalități ale timpului sau luminii de expunere. Nu se poate vorbi despre fotografie fără a o alătura cineticii, doarece, fotografia este un produs al artelor cinetice.
… Dar ce este cinetica? De ce atunci cand vorbim despre fotografie, vorbim despre o față a artelor cinetice?
Din punct devedere științific cinetica este un fenomen întâlnit în mecanică. Portivit Dicționarului Explicativ al limbii române, este un termen ce ține de mișcare, mai exact de mișcarea organismelor în raport cu mediul înconjurător; este o energie dezvoltată de un corp în mișcare, egală cu jumătatea produsului dintre masa corpului și pătratul vitezei lui[1] sau o ramură a mecanicii care studiază legile fenomenelor fizice bazate pe mișcarea materiei[2] . Prin urmare, adăugand cele menționate anterior și punând aceste definiții în rapot cu fotografia, se poate menționa faptul că aceasta definește fenomenul fotografic ca o plăsmuire energetică a materiei aflată într-o continuă mișcare.
Astfel că, fotografia, ca artă cinetică este, de fapt, și de drept, vizunea artistică a materiei într-un macrounivers redată printr-o imagine captată de obiectivul aparatului, unde simpla apăsare a declanșatorului surpinde materia atât în mișcare, cât și în forma sa statică.
Lumina în viziune fotografică
Atât în artă, cât și în știintă, lumina reprezintă principalul factor de legătură în crearea unei imagini, însă, din punct de vedere artistic lumina nu este văzută numai ca un factor determinant, ci și ca un simbol al unor metafore.
Din punct de vedere științific, lumina este un stimul al senzației vizuale. Este cea care creează imaginea în funcție de niște parametri. În artă lumina este aliantul între imagine, sentiment și viziunea artistică. Lumina este o unealtă a fotografului, prin lumină se evidențiază materia, forma, culoarea. Metaforic vorbind, de-a lungul timpului, în literatură lumina este vazută ca simbol al speranței și cunoașterii absolute.
Nu se poate da o definiție clară luminii și a relației acesteia cu viziunea artistică, însă, cert este că în arta fotografică lumina este principalul factor al concepției imaginii. Nu există imagine fără lumină, nu există viziune fără lumină, prin urmare, fotografia este dependentă de lumină. În fotografie lumina se plasticizează, se modelează, se completează cu imaginea. Atât artistic, cât și fizic, fără lumină fotografia nu există, doarece cu ajutorul luminii se produce fotografia fizică, iar puterea sa sugestivă creează imaginea pe care artistul dorește sa o expună.
De asemnea, lumina sau, mai bine spus, fascicolul de lumină este cel care dă culoare imaginii. Prin dispersia și propagarea sa, fotografia prinde culoare, însă, pentru a se putea obține este nevoie de împrăștierea aceastui fasciol în diferite medii transparente, precum sticla și aerul.
În fotografie principalele surse de lumină provin din natură sau sunt artificiale. Prin urmare, când se vorbește de lumină naturală se aduce în discuție de: soare, lună, fulger, flacără sau aurora boreală, iar lumina artificială este reprezentată de: becuri, tuburi fluorescente, becurile cu halogen, blitzul ș.a. Făcând o comparație între cele două surse de lumină se poate menționa faptul că cele două se caracterizează în mod diferit datorită intensitetății pe care o propagă asupra fotografiei sau a culorilor în fotografie.
Prin urmare dacă se compară lumina unei lămpi electrice cu lumina zilei se poate nota diferența de contrast pe care o conferă imaginii, fotografiei, doarece lumina zilei oferă în calitatea imaginii o luminozitate albă (rece), iar cea artificială, apare galben-roșcat (caldă). Cu toate acestea, fie ca este vorba de o sursă de lumină naturală, fie ca este vorba de lumina unei surse de lumină artificială, intensitatea acesteia diferă. Diferența între cele două este dată de momentul zilei, mai precis de etapele poziționării soarelui în raport cu Pamântul, respectiv de intensitatea curentului, care asemenea etapelor soarelui, schimbă forța de propagare a luminii în funcție de cantatitea de electricitate folosită.
Astfel că, lumină este factorul principal în crearea fotografiei, deoarece, între fotografie și lumină există o simbioză perfectă ce lasă artistul să se joace cu formele ce-l înconjoară, obținând o imagine clară sau chiar abstractă.
Neomodernismul și contemporanismul în fotografia secolului XXI
Fotografia este una din artele vizuale care adesea a fost supusă unor experimente artistice în ideea creării unor noi forme și contraforme artistice. Astfel că, există o ramură a fotografiei care este determinată de experimentalism, însă, acesta este un concept des întâlnit în secolul XXI.
După o lungă perioadă de procesare, asimilare și reinventare, mai exact după o lungă perioadă în care fotografia a fost ridicată la rangul de concept artistic, se poate vorbi de încadrarea acesteia în mai multe perioade culturale, așa că, se poate vorbi cu ușurință de etape culturale și în fotografie, precum expresionism, impresionism, cubism, futurism, dadaism ș.a. până în post-modernism. Prin urmare, la fel ca în literatură, pictură sau sculptură, și în fotografie se poate vorbi de niște etape evolutive sau involutive al căror scop, în metalimbaj, este de fapt și de drept, experimentul evoluției. În acest subcapitol al prezentei lucrări, se vor face câteva aprecieri ale perioadei post-moderne, mai exact, a ceea ce ține de neomodernism și contemporaneism în arta fotografică, un rezumat succint a ceea ce fotografia înseamnă și exprimă astăzi în rândul tinerilor artiști.
Nu se poate vorbi despre neomodernism în niciun domeniu, fără a face trimitere la modernism și la postmodernism, deoarece aceste trei etape sunt un ciclu de contexte culturale produse în urma unei revoluții a ceea ce era tradițional înainte de modern.
Dacă în perioada modernismului arta a devenit o reacție împotriva canoanelor clasice și tradiționaliste, acestă perioada s-a clasificat și ca un moment de evoluție în ceea ce privește reinventarea domeniilor artistice.
În fotografie, modernismul aduce în prim plan mai multe subdivizări ale curentului cultural, precum futurismul, cubismul, avangardismul sau minimalismul, concepte ce se regasesc și în fotografia secolului XXI. Însă, vorbind despre postmodernism se poate vorbi despre o falsă identitate a fotografiei, deoarece, prin mijloace și metode fotogafice orice poate deveni sau însemna orice pentru artistul din spatele aparatului de fotografiat.
Neomodernismul este, așa cum Mircea Cărtărescu îl numește, un „remake al modernismului”, al unei perioade precedente a celui de-Al Doilea Război Mondial și a venit ca o reacție a reinventării acestuia. În fotografie nu se poate vorbi neapărat despre o schimbare magistrală a ceea ce exista deja, însă, cu trecerea anilor și revenind în perioada contemporană se poate observa cum conceptele care sunt marcate în istorie ca fiind inovative se caută a fi regândite.
Astfel, istoria reprezintă pentru tinerii artiști un izvor nesecat de inspirație și ghidare în regândirea și creearea propiilor idei, necesare a fi exprimate.
În fotografie, la fel ca și în literatura, pictură sau muzică, se poate vorbi în secolul XXI despre formele mutante ale acestora. Această formă de reinterpretare a surselor de ispirație găsite în izvoarele istorice este o reacție a reinterpretarii produsă de fenomenul de globalizare și tehnologizare a istoriei.
Prin urmare, când vine vorba de fotografie se poate face trimitere la reinterpretarea conceptelor introduse în domeniul artistic, chiar despre o reinterpretare și procesare a culorilor și formelor expuse de artiștii plastici încă din perioada Renașterii când a avut loc prima explozie artistică marcantă a lumii.
Din punct de vedere artistic, fotografia devine deja un produs al artei contemporane, chiar dacă primele fotografii se regăsesc in epoca modernă, ca artă este un produs al contemporanului, prin care tinerii artiști își expun ideile, gândurile, sentimentele și trăirile interiorare prin prisma aparatului de fotografiat.
Așadar, în fotografia secolului XXI regăsim formele mutante ale neomodrnismului si a tuturor curentelor culturale existente până la acel moment.
[1] https://dexonline.ro/definitie/cinetic%C4%83
[2] Idem
